Premiile Pulitzer 2021. Lista completă a celor mai bune redacții și articole din presa americană

Publicaţiile The New York Times, The Atlantic şi Star Tribune, precum şi agenţia de ştiri Reuters s-au numărat vineri printre câştigătorii premiilor Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american. Au fost premiate articole despre pandemia de COVID-19 și despre inechităţi rasiale în acţiunile forţelor de ordine din Statele Unite, subiecte care au dominat ceremonia desfășurată online.

The Star Tribune a câştigat premiul Pulitzer în categoria „Breaking news”, pentru articole despre uciderea afro-americanului George Floyd de către poliţie în luna mai anul trecut, materiale apreciate de juriu ca fiind „imediate, informate şi nuanţate”, în timp ce Reuters şi The Atlantic au fost distinse ex aequo în categoria „Jurnalism explicativ”.

Reporterii Reuters au fost premiaţi în categoria ”Jurnalism explicativ” pentru o „analiză de pionierat a datelor”, care a arătat cum o procedură juridică obscură, cea a „imunităţii calificate”, protejează forţele de ordine împotriva urmăririi penală în situaţiile când folosesc excesiv forţa.

Aceştia au împărţit premiul pentru „Jurnalism explicativ” cu Ed Yong, de la The Atlantic, care a fost apreciat de comitetul Pulitzer pentru „o serie de articole lucide şi definitorii despre pandemia de COVID-19”.

În 2020, „instituţiile media naţionale s-au confruntat cu complexitatea relatărilor succesive despre o pandemie globală, conştientizarea problemei rasismului şi contestarea vehementă a rezultatelor alegerilor prezidenţiale”, a precizat Mindy Marques, copreşedinta comitetului Pulitzer, cu prilejul anunţului de decernare difuzat online, potrivit Agerpres, care preia Reuters.

Presa în serviciul public

Multe dintre premii recompensează materiale referitoare la acţiuni ale forţelor de ordine şi la mişcarea globală de protest care a izbucnit după uciderea lui George Floyd: agenţia de presă Associated Press a câştigat în categoria „Fotografie breaking news” pentru imagini de la proteste, iar Robert Greene, de la Los Angeles Times, a fost premiat în categoria „Editorial” pentru materiale despre reforma sistemului de cauţiune şi penitenciare.

Comitetul a mai anunţat acordarea unei distincţii speciale Darnellei Frazier, adolescenta care a înregistrat cu telefonul mobil momentul uciderii lui George Floyd, pentru a sublinia „rolul crucial al cetăţenilor în procesul căutării adevărului şi a dreptăţii de către jurnalişti”.

În categoria „Serviciu public”, a fost recompensată publicaţia The New York Times pentru relatarea ”profetică şi extinsă” a pandemiei de coronavirus.

Redacţia The Boston Globe a fost recompensată pentru „Jurnalism de investigaţie” cu o anchetă care a scos la iveală eşecul sistematic la nivelul guvernelor statelor de a comunica informaţii despre şoferi de tir periculoşi, care ar fi putut să-i împiedice pe aceştia să mai conducă pe drumurile publice.

Comitetul Pulitzer recompensează realizări deosebite şi în domeniul artelor, iar anul acesta, premiul pentru ficţiune i-a revenit scriitoarei Louise Erdrich, cu romanul „The Night Watchman”, despre încercarea de a strămuta triburi ale nativilor americani în anii 1950.

Anunţarea câştigătorilor de anul acesta, programată iniţial pentru 19 aprilie, a fost amânată cu aproape două luni pentru a permite celor 18 membri ai comitetului să se întâlnească şi să dezbată propunerile în persoană şi nu de la distanţă. Dineul dedicat câştigătorilor, care în mod tradiţional are loc imediat după ceremonia de decernare, şi este găzduit de Universitatea Columbia, a fost amânat pentru toamnă.

O situaţia similară a avut loc şi anul trecut, când anunţul a fost făcut cu două săptămâni mai târziu întrucât o parte dintre jurnaliştii care făceau parte din juriu au fost ocupaţi cu reflectarea pandemiei de COVID-19 şi au avut nevoie de timp suplimentar pentru evaluarea concurenţilor.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, au fost create de ziaristul american de origine maghiara Joseph Pulitzer şi se acordă începând cu anul 1917. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte 15.000 de dolari, cu excepţia laureatului pentru Public Service, care primeşte o medalie de aur.

Pulitzer se acordă în 21 de categorii, dintre care 14 sunt dedicate jurnalismului, iar şapte recompensează realizări deosebite în domeniul artelor.

Lista completă a câştigătorilor premiilor Pulitzer 2021

Jurnalism

  • Serviciu Public – The New York Times
  • Breaking News – Redacţia Star Tribune, Minneapolis
  • Jurnalism de investigaţie – Matt Rocheleau, Vernal Coleman, Laura Crimaldi, Evan Allen şi Brendan McCarthy de la The Boston Globe
  • Jurnalism explicativ – Ed Yong de la The Atlantic şi Andrew Chung, Lawrence Hurley, Andrea Januta, Jaimi Dowdell şi Jackie Botts de la Reuters
  • Jurnalism local – Kathleen McGrory şi Neil Bedi de la Tampa Bay Times
  • Jurnalism naţional – Redacţiile Marshall Project; AL.com, Birmingham; IndyStar, Indianapolis; şi The Invisible Institute, Chicago
  • Jurnalism internaţional – Megha Rajagopalan, Alison Killing şi Christo Buschek de la BuzzFeed News, New York
  • Jurnalism creativ – Nadja Drost, colaborator freelance la The California Sunday Magazine şi Mitchell S. Jackson, colaborator freelance la Runner’s World
  • Comentariu – Michael Paul Williams de la Richmond Times-Dispatch
  • Cronică – Wesley Morris de la The New York Times
  • Editorial – Robert Greene de la Los Angeles Times
  • Caricatură – Nu a fost acordat
  • Fotografie breaking news – Fotoreporterii Associated Press
  • Fotoreportaj – Emilio Morenatti de la Associated Press
  • Reportaj audio – Lisa Hagen, Chris Haxel, Graham Smith şi Robert Little de la National Public Radio

Literatură, dramaturgie, muzică

  • Ficţiune – ”The Night Watchman”, de Louise Erdrich
  • Dramaturgie – „The Hot Wing King”, de Katori Hall
  • Istorie – „Franchise: The Golden Arches in Black America”, de Marcia Chatelain
  • Biografie – „The Dead Are Arising: The Life of Malcolm X”, de Les Payne şi Tamara Payne
  • Poezie – „Postcolonial Love Poem”, de Natalie Diaz
  • Non-ficţiune – „Wilmington’s Lie: The Murderous Coup of 1898 and the Rise of White Supremacy”, de David Zucchino
  • Muzică – „Stride”, de Tania León
  • Distincţie specială – Darnella Frazier

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
73 %
3kmh
100 %
J
5 °
vin
9 °
S
12 °
D
10 °
lun
13 °

Niciun articol afișat