Preotul Astanei Ilie, de la parohia Heci, a trecut la cele veșnice

Preotul Astanei Ilie, de la parohia Heci, comuna Lespezi, a trecut la cele veșnice in ziua de 30 martie, la varsta de 80 de ani.

“Părintele Ilie, purtător al numelui Sfântul Mare Proroc Ilie Tezviteanul, a onorat acest nume propovăduind în misiunea sa preoțească credința și Cuvântul Lui Dumnezeu, luminând sufletele și viața credincioșilor, prin săvârșirea celor sfinte și în primul rând a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Permanent părintele a adunat și îndrumat credincioșii pe cărarea care duce la Împărăția Lui Dumnezeu.    

A văzut lumina lumii în ziua de 6 noiembrie 1940. Era timpul războiului care a curmat viața a milioane de oameni, un virus al urii umane și al poftei stăpânire în lume. Părinții săi, Gheorghe și Ana Astanei din satul Valea Seacă, comuna Bălțătești, județul Neamț, au fost oameni cu frica Lui Dumnezeu, români adevărați, credincioși păstrători ai valorilor perene românești. Ceilalți patru frați ai părintelui Ilie, crescuți de părinți în frică de Dumnezeu și rușine față de semeni au fost Gheorghe –  preot, Vasile – preot, Ion – sondor, dar cu un fiu preot și sora Natalia – educatoare.                                                                  

După școala primară și gimnaziul din satul natal, urmând celorlalți doi frați, a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, urmând apoi cursurile Institutului Teologic de grad universitar din București.

Viața i-a prilejuit multe încercări și necazuri. Datorită părinților care erau buni gospodari, și care au fost considerați ”cheaburi” tânărul student teolog Ilie și ceilalți doi frați au fost dați afară de la Institutul de Teologie. Crescut în spiritul hărniciei și al credinței, tânărul Ilie s-a angajat pe șantierul de la Săvinești și a lucrat ca electrician dobândindu-și pâinea cea de toate zilele, urmând apoi serviciul militar timp de 1 an și 7 luni.                             

Când lucrurile s-au liniștit și a fost posibil, a reânceput cursurile la Institutul de Teologie din București pe care l-a absolvit în anul 1967. În același an s-a căsătorit cu Geta Toma din satul Heci, comuna Lespezi, întemeind o familie, model pentru preoți și credincioși. A fost hirotonit pe seama parohiei Zamostea, județul Suceava, unde timp de 16 ani a împlinit o activitate preoțească, duhovnicească și gospodărească, apreciată de credincioși și de către  Centrul Eparhial de la Iași. Aici la Zamostea părintele Ilie s-a împlinit și în viața de familie răsărind în glastra casei lui cei doi copii : Ilie – Dragoș, astăzi cu o familie frumoasă și un bun inginer, specializat în chimie și Mirela cu o familie frumoasă și ea tot ingineră, cercetător și specialist în domeniul farmaceutic, atât de așteptat astăzi să descopere miracolul tămăduirii. La Zamostea, în timpuri grele pentru Biserică a reparat și împodobit Biserica parohială și a construit o casă parohială nouă.                                       

În anul 1983 s-a transferat la parohia Heci, comuna Lespezi, Protopopiatul Pașcani, satul natal al doamnei preotese, urmându-i în slujire vrednicului de pomenire părinte Ioan Hreamătă, un preot cu o temeinică pregătire teologică, bun predicator și apreciat misionar în viața bisericii. Acest părinte a fost nașul de botez al doamnei preotese, naș de cununie al părintelui Ilie cu doamna preoteasă și naș de botez a celor două surori ale doamnei preotese, astăzi medici foarte apreciați în Iași.                                                                                                  

La parohia Heci a continuat activitatea preoțească cu acelaș elan duhovnicesc și gospodăresc. Corectitudinea, disciplina, eleganța, conștiința preoțească l-au impus pe părintele Ilie Astanei, ca fiind unul dintre cei mai apreciați preoți din Protopopiatul Pașcani. Și-a deschis inima și sufletul de preot nu numai pentru credincioși ci și pentru câțiva preoți pe care i-a îndrumat și i-a ajutat, printre care cu smerenie îndrăznesc să mă număr și eu.                              

După 25 de ani de preoție la parohia Heci, la vârsta de 65 de ani, părintele Ilie Astanei se pensionează și acceptă cu smerenie și ascultare să se îmbisericească, iar aici la parohia Heci să fie transferat un preot nou, părintele Ciprian Ichim, cu care a colaborat  în cel mai fericit și frumos spirit de frățietate și prietenie.                                                                                                   

Problemele de sănătate s-au înmulțit, dar grija copiilor, a familiei l-au mângâiat și încurajat până în această zi, când a început urcușul către patria cerească așteptând judecata, mila, dragostea și iertarea Tatălui Ceresc. Familia, cele două nepoțele, credincioșii, fii lui duhovnicești, noi frații preoți ne luăm acum rămas bun de la părintele Ilie Astanei și îi spunem: La revedere părinte Ilie și să ne reântâlnim în Patria Cerească.”

PROTOPOP,

Pr Pavel Postolachi

 

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie moderată
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
66 %
6.5kmh
100 %
mar
7 °
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °

Niciun articol afișat