Preventoriu TBC din Deleni pus la vanzare pentru 1,5 milioane euro. Sute de pacienti sunt afectati

Unitatea medicala, care este si pe lista monumentelor istorice, a fost retrocedata, iar mostenitorii vor sa o vanda

Preventoriul TBC din comuna Deleni, langa Harlau, ar putea fi desfiintat daca autoritatile nu vor gasi o solutie in urmatoarea perioada. Asta deoarece imobilul care este un fost conac boieresc ce a apartinut familiei Cantacuzino-Deleanu a fost retrocedat, iar mostenitorii vor sa-l vanda la un pret de 1,5 milioane euro. Fiind monument istoric din clasa A, mostenitorii au notificat statul roman asupra intentiei de vanzare. Asta deoarece conform noilor reglementari statul are drept de preemptiune. Chiar si asa spitalul poate functiona in aceeasi cladire inca 5 ani, deoarece conform legii noul proprietar nu va putea schimba destinatia cladirii timp de 5 ani, iar ultima sentinta definitiva de retrocedare a fost data la sfarsitul anului trecut. In fiecare luna in acest preventoriu sunt tratati peste 100 de copii. „Urmeaza ca in urmatoarea perioada Guvernul sa stabileasca printr-o hotarare chiria care trebuie platita mostenitorilor. Preventoriul are contract cu Casa de Sanatate pentru serviciile prestate, poate o sa contribuim si noi cu o parte din suma. O sa vedem”, a spus Dumitru Prigoreanu, primarul comunei Deleni. Cladirile preventoriului au o suprafata utila de peste 2.500 metri patrati, iar in jurul conacului se afla peste 4 hectare de teren. Sursa BZI

PULSUL ZILEI

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...

𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗱𝗶𝘂, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻, întrebări pentru ApaVital

Am solicitat ca, în ședința de mâine a Consiliului Județean Iași, să fie prezentată situația clară a celei de-a doua aducțiuni de apă potabilă pentru municipiul Pașcani, din râul Siret, precum și stadiul stației de tratare și filtrare a...

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
87%
4.1m/s
100%
mar
12 °
mie
14 °
J
13 °
vin
12 °
S
11 °

Niciun articol afișat