Prima pasarelă peste Europeană a fost avizată de Primărie. Va fi în zona IDEO

Primăria a autorizat prima pasarelă metalică pietonală peste drumul european E85. Proiectul va fi implementat de Asociaţia de Sprijin Comunitar pentru un Viitor mai Bun în parteneriat cu municipalitatea ieşeană. Acordul dintre cele două părţi a fost aprobat de Consiliul Local (CL) încă din vara anului 2019. Pasarela va fi amenajată în zona ansamblului de birouri IDEO, iar, de-o parte şi de cealaltă, vor fi staţii de transport în comun.

Ideea realizării unei pasarele a venit în contextul deselor accidente din zonă, unele mortale. „Am urmărit cu atenţia seria de evenimente nefericite care afectează locuitorii municipiului Iaşi şi ai zonei sale limitrofe din comuna Valea Lupului. Circulaţia auto constantă şi dinamica consemnată pe şoseaua Păcurari, la intrarea în municipiul Iaşi, generează periodic accidente ale căror victime sunt îndeosebi locuitori ai zonei sau angajaţi ai firmelor cu activitate în arealul respectiv”, se arată într-o adresă a asociaţiei către Primărie, scrisoare prin intermediul căreia organizaţia şi-a asumat finanţarea lucrărilor de proiectare şi execuţie urmând ca, după finalizare, obiectivul să fie predat municipalităţii.

Autorizaţia de construire aferentă proiectului a fost emisă de către Primărie la mijlocul lunii decembrie 2021, conform unui raport făcut public ieri de către instituţie. „Începerea lucrărilor de construcţii este condiţionată de recepţia lucrărilor de deviere a unor reţele existente, ce se vor autoriza ulterior, în baza unei sau unor autorizaţii distincte – în conformitate cu avizele furnizorilor de utilităţi obţinute”, se precizează în autorizaţia 754/2021.

În principal este vorba despre conducte ale Apavital şi instalaţii ale Delgaz. Potrivit iniţiatorilor, suprafaţa desfăşurată construită va fi de circa 270 mp, în condiţiile unei regim de înălţime parter şi 2 etaje, respectiv o înălţime maximă de peste 14 metri. Pasarela va avea şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat