Prima sarbatoare din noul an bisericesc. 8 septembrie – Nasterea Maicii Domnului

Sarbatoare mare in randul crestinilor ortodocsi, sambata, 8 septembrie, cand Biserica Ortodoxa praznuieste Nasterea Maicii Domnului. Este prima mare sarbatoare a anului noi bisericesc, inceput la 1 septembrie.

Potrivit statisticii, în ţara noastră, peste 2.2 milioane de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 416.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

In aceasta zi sunt si numeroase traditii si obiceiuri iar in credinta populara, sarbatoarea reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

Mentionam ca părinţii Maicii Domnului au fost Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă – împărătească şi preoţească.

In apropierea oraselor Pascani, Targu Frumos si Hirlau sunt mai multe biserici care au hramul in aceasta mare sarbatoare printre care si lacasul de cult din Boureni, comuna Motca, Buhalnita, Gura Badilitei, Muncelul de Sus, Slobozia sau Zagavia.

 

PULSUL ZILEI

Pachetul de protecție socială pentru pășcăneni nu a fost aprobat

Municipiul Pașcani nu este in stare sa își protejeze categoriile defavorizate, Este vorba de cetățenii cu venituri mici care nu au ce pune pe masa de Paste si Crăciun dar si de cei care nu reușesc sa își achite...

Detectoare de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi. Dezvoltatorii care nu le montează riscă amenzi de până la 50.000 lei

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să monteze detectoare autonome de incendiu în fiecare apartament din blocurile noi pe care le construiesc, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvern, care a intrat în vigoare în luna martie. Măsura este...

Din 30 martie, ajutorul de înmormântare crește la 9.192 de lei. Cine primește banii și în ce condiții

Persoanele care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi, începând de luni, 30 martie, un ajutor de deces de 9.192 de lei, în cazul decesului unei persoane asigurate sau pensionate în sistemul public. Dacă însă a decedat un membru de...

Liceul Nicolae Iorga din Pașcani organizează o nouă ediție a Festivalului Concurs de Folclor „La Fântâna Dorului”

Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, vă invită să participați la: FESTIVALUL–CONCURS DE FOLCLOR „LA FÂNTÂNA DORULUI” Ediția a VIII-a – C.A.E.J. 2026 📅 Data desfășurării: 15...

Marșul pentru viață duminică, 29 martie, la Pașcani și Târgu Frumos – VIDEO

Participare numeroasă, duminică, 29 martie, la Marșul pentru Viață organizat în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, chiar dacă vremea a fost ploioasă. Oameni, de toate vârstele, au ales să fie prezenți pentru a transmite un mesaj de solidaritate față...

Cadre didactice de la Școala Specială Pașcani, schimb de experiențe într-o școală din Olanda

În perioada 23-27.03.2026, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la o mobilitate de tip job shadowing desfășurată pe parcursul a 5 zile la instituția de învățământ Heliomare Heemskerk College din Olanda. Activitatea a fost realizată...

Senatorul, Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice

Senatorul PNL, Lucian Rusu: "România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice. Partidul Naţional Liberal guvernează cu responsabilitate pentru cetățeni. Nu vom accepta schimbarea regulilor în timpul jocului și nici resetarea arhitecturii guvernamentale într-un context deja complicat. Stabilitatea nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii”-A8, de astăzi în proiectare

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova. De astăzi, 30 martie 2026, Asocierea condusă de constructorul...

Carambol la intrarea în Blăgești, în această dimineață. Patru mașini implicate

Un carambol în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc luni dimineața, 30 martie pe DN 28A, la intrarea în localitatea Blăgești, pe sensul de mers spre Pașcani. Deși impactul a fost unul serios și a dus...

Sorin Olariu, proiect pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un consilier local din Pașcani a depus un proiect de hotărâre pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sorin Olariu consideră că acestea ar trebui scoase din Pașcani pe motiv că reprezintă un pericol atât pentru...
Paşcani
ploaie moderată
10.9 ° C
10.9 °
10.9 °
87 %
6.2kmh
100 %
lun
11 °
mar
10 °
mie
10 °
J
10 °
vin
9 °

Niciun articol afișat