Prima zi de școală pentru cei mai mici elevi: clasa pregătitoare

Prima zi de școală se simte mai intens de către cei mai mici elevi, cei din clasa pregătitoare, care pășesc pentru prima dată în lumea școlii. După perioada petrecută la grădiniță, aceștia au intrat cu emoții în sălile de clasă, unde învățătoarele au creat un decor festiv pentru a-i întâmpina. Clasele au fost împodobite cu baloane, iar pe bănci îi așteptau noile manuale.

Deși pentru mulți dintre cei mici ziua a început cu emoții și timiditate, pe parcurs, curiozitatea și bucuria au preluat controlul.

După primele momente de acomodare, cei mici au început să exploreze clasa, să își cunoască colegii și să descopere primele activități pregătite de învățătoare.

Părinții elevilor din clasele pregătitoare, dar si cei din clasele a V-a și a IX-a trebuie să știe că urmează să semneze un contract educațional cu școala.

De anul acesta, părinții sunt obligați să participe la ședințele cu diriginții, să se asigure că elevii au o ținută decentă, dar și să înlocuiască obiectele distruse de copiii lor la școală.

Părintele, conform contractului, trebuie să fie, de asemenea, de acord cu servicii de consiliere pentru copil, în cazul în care acesta are nevoie. Și conducerea școlii are mai multe obligații.

Trebuie, printre altele, să solicite acordul părinților pentru supravegherea audio/video a elevului în timpul programului școlar, precum și pentru stocarea imaginilor.

 

PULSUL ZILEI

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...

Program de Paște 2026 în marile magazine. Când mai ai timp pentru cumpărături înainte de sărbători

Majoritatea magazinelor vor avea program redus în Sâmbăta Mare și vor fi închise în prima zi de Paște. Unele diferențe apar însă în funcție de retailer și de oraș. Kaufland Kaufland România a anunțat un program extins în zilele de dinaintea...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de confidențialitate: poți fi contactat fără să îți dai numărul de telefon

WhatsApp pregătește una dintre cele mai importante schimbări de confidențialitate din istoria aplicației. Utilizatorii vor putea comunica folosind un nume de utilizator, fără să își dezvăluie numărul de telefon. Funcția este în testare și urmează să fie lansată etapizat...

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Învierea Domnului – Izvorul libertăţii noastre (Scrisoare pastorală, 2026)

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos Cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu...

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.6kmh
100 %
J
6 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat