Deleni: Primăria a pus la pământ o afacere de un milion

Un antreprenor ieşean este la cuţite cu autorităţile din comuna unde ar fi investit peste 1 milion de lei. Sorin Coteanu, administrator la SC Comur SRL, a luat în concesiune un parc din comuna Deleni şi l-a transformat într-o bază turistică. „În loc de mulţumiri sau măcar o indiferenţă neutră, am avut parte numai de denigrare, de minciuni şi de antipromovare. Asta sub motivaţia mincinoasă «Este parcul nostru!», un parc în care timp de 28 de ani nu s-a făcut nimic, nu a investit nimeni un leu măcar, locul fiind folosit doar de «notabilităţile» locului sau de odraslele acestora pentru chefuri… şi cam atât!”, ne-a scris acesta într-o sesizare. Ulterior, a venit şi la sediul ziarului nostru pentru a ne spune în detaliu problemele pe care le-a întâmpinat cu autorităţile din pricina planurilor sale de investiţie şi de care nu a scăpat nici acum.

Iniţial primăria avea acte numai pe 10% din concesiune

Totul a început în anul 2007, atunci când antreprenorul a primit, în baza unui contract de concesiune pe 25 ani, un parc de agrement de 7,76 hectare în vederea dezvoltării activităţii turistice. În baza actelor semnate cu autorităţile comunale se stabilea o perioadă de graţie de trei ani pentru plata redevenţei, dar şi sprijinirea antreprenorului de către Primăria şi Consiliul Local Deleni pentru includerea obiectivului concesionat în circuitul turistic intern şi internaţional. Imediat ce administratorul societăţii a realizat demersurile pentru întocmirea Cărţii Funciare a bunului concesionat, au apărut şi primele probleme. „Pentru organizarea şi susţinerea licitaţiei publice s-au folosit documente fără acoperire, în fapt Primăria având evidenţiate în actele de proprietate doar 0,76 ha”, susţine antreprenorul. Abia în ianuarie 2010, ca urmare a insistenţelor sale, Primăria Deleni ar fi demarat procedurile necesare pe lângă Consiliul Judeţean Iaşi pentru certificarea proprietăţii comunei asupra suprafeţei de 7,76 ha.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
75%
3.9m/s
0%
mie
16 °
J
17 °
vin
11 °
S
10 °
D
9 °

Niciun articol afișat