Primăria nu renunţa la sistematizarea Pieţei Gării. Cine a platit proiectul?

Primăria Paşcani nu renunţa la proiectul de amenajare a zonei Gării. Chiar dacă a pierdut procesele cu cei doi chiriaşi care refuză să elibereze domeniul public, din cauza unor vicii de procedura administrativă, edilul municipiului a spus că va cere votul consilierilor locali pentru actualizarea unui proiect din 2010 şi executarea lui.

Conform documentelor iniţiale, cele două chioşcuri amplasate pe spaţiul verde ar urma să fie evacuate. Terenul din faţa Gării ar urma să fie împărţit în două ronduri cu flori şi bănci, o statuie, o fântână arteziană şi un sens giratoriu pentru accesul maşinilor. De asemenea lângă Poliţia TF sunt prevăzute locuri de parcare şi o zonă comercială iar în centrul unui rond o statuie şi o fântână arteziană Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii Pulsul Zilei’

PROIECT BLOCAT
Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii a fost realizată încă din anul 2010 de fostul primar Grigore Craciunescu, dar lucrările nu au fost făcute nici până acum. Nimeni nu ştie din ce motive!

Acum, proiectul trebuie actualizat pentru că o parte din lucrări au fost deja executate odată cu modernizarea străzii, cum ar fi de exemplu sistematizarea circulaţiei. Primarul Dumitru Pantazi spune că spaţiul verde din faţa Gării trebuie eliberat, cu atât mai mult cu cât acolo este şi un magazin de pompe funebre, nepotrivit pentru acea zonă.

În locul lor ar urmat să fie amenajat un parc, iar pe latura dinspre Poliţia TF să fie amplasată o locomotivă cu abur, ca un fel de monument dedicat ceferiştilor pascaneni. Lucrările ar fi fost executate deja de muncitorii de la Gospodăria Comunală, susţine edilul păşcănean, dacă cei doi comercianţi nu s-ar fi împotrivit să elibereze terenul.
Din păcate demersurile de modernizare a zonei Gării bat pasul pe loc. Iniţiativa primarului a fost blocată în instanţă de patronii celor două chioşcuri.

Unul dintre ei, consilierul liberal Marius Pintilie, se lauda cu această reuşită şi da vina tot pe administraţia locală. Mai exact societatea să a atacat în instanţă dispoziţia de evacuare dată de primar pe motiv că Primăria nu ar avea nici un proiect valabil de sistematizare a zonei şi a câştigat.

INTERESELE LUI PINTILIE
Pentru că zeci de păşcăneni au reactionat pe reţelele de socializare şi au cerut ca cele două chioşcuri să fie evacuate, consilierul liberal a anunţat că este dispus să elibereze domeniul public dacă Primăria va pune în execuţie proiectul iniţiat de fostul primar Grigore Craciunescu.

Marius Pintilie susţine  ca a cerut şi a plătit realizarea studiul de amenajare urbană a zonei Gării, deşi nu avea nici o calitate publică. El a povestit că în anul 2010 fostul său şef de partid i-a cerut evacuarea chioşcului pentru amenajarea zonei.

În loc să elibereze terenul Pintilie, în calitate de om de afaceri, a cerut unui arhitect realizarea unui proiect de sistematizare care să ţină cont de autobuze taxiuri dar şi de interesele comercianţilor. Ulterior a fost realizat un studiu în care apare şi construirea unor spaţii de comerţ în zona parcării de la Poliţia TF.

CINE MINTE?
Povestea consilierului Pintilie este contrazisă, cu acte, de Primăria Paşcani. La propunerea primarului Grigore Craciunescu legislativul local aprobă în noiembrie 2009 Hotărârea nr 26 pentru întocmirea “Documentaţiei de avizare pentru lucrările de intervenţie la obiectivul “Amenajare Piaţa Gara CFR Paşcani”.

In Procesul Verbal al şedinţei se arată că primarul de atunci a cerut aprobarea consilierilor pentru a fi consultat un specialist care să spună cum ar trebui să arate acea zonă. Câteva luni mai târziu, pe 28 ianuarie 2010 municipalitatea a aprobat prin hotărâre a Consiliului Local proiectul de întocmire a studiului de amenajare urbană la care Marius Pintilie face referire.

În acelaşi an, în luna mai, specialiştii predau Primăriei şi Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii – DALI, pe baza căruia urmau să fie executate lucrările. Pentru toate acestea de la bugetul local a fost achitata suma de 39 270 lei, din bugetul local, către sc Promix SRL Iaşi, proiectantul general, inclusiv pentru realizarea studiului de amenajare urbană de SC SAM IDEAS SRL.
La insistenţele BIT TV, Marius Pintilie a revenit cu precizări pe acesta tema. De acesta dată el susţine că a achitat doar o schiţă, nu proiectul aşa cum a precizat iniţial, pe baza căreia a fost făcută întreaga documentaţie, dar a refuzat să prezinte o dovadă a plăţii.

Problema este ca şi Primăria precizează că a achitat din bugetul local, inclusiv studiul la care consilierul liberal face referire.

Mentionam ca magazinul societatii West Moldavia SRL este amplasat pe spatiul verde din fata Garii in baza unui contract de inchiriere care a expirat de mai bine de un an de zile. Cel pentru terenul detinut de sociatatea Lorimer a fost reinnoit in anul 2016 pentru o perioada de 5 ani de zile, cu incalcarea prevederilor legale, prin incredintare directa, fara licitatie.

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat