Administraţia din Paşcani este pe cale să înceapă un nou proces pentru recuperarea redevenţei încasata de operatorul de apă şi canalizare de la populaţie, pentru achitarea creditului folosit la reabilitarea retelelor de aducţiune şi a staţiei de epurare.
Primul dintre ele a fost deschis în anul 2013 împotriva fostului operator Prest Serv Apa care ar avea de achitat în jur de 2,3 mil de lei. Cel de-al doilea proces ar urma să fie deschis împotriva societăţii Apa Vital dar datoria care nu a fost încă calculată, este estimată la peste un milion de lei. Asta deoarece operatorul ieşean nu a achitat nici un leu până acum din această taxa iar motivele privind cauzele sunt împărţite.
Nici pentru viitor situaţia nu este clară. Consiliul Local susţine că operatorul trebuie să achita câte 1,8 mil de lei pe an pentru acoperirea ratei până în anul 2026 , în baza unei hotărârii a Consiliului Local în timp ce Apa Vital spune că trebuie să încaseze şi să plătească mai puţin, în functie de cantitatea de apă facturată conform contractului de delegare.
Până când problemele vor fi clarificate Primăria plăteşte din taxe si impozite, nu din preţul apei, datoriile către Banca Europeană de Investiţii. Din 2011 şi până acum sau adunat 8,3 milioane de lei din care doar 1,5 milioane din redevenţa încasata de la operatorul de apă.
O gaura de 6,8 milioane de la bugetul local
Chiar dacă împrumutul a fost făcut în anul 2002 taxa a fost introdusă prin votul aleşilor locali abia în toamna anului 2012, câte 0,52 lei la mc de apă facturată şi 0,25 lei la canalizare. Aşadar Prest Serv Apa ar fi trebuit să achite câte 1.8 mil de lei în anii 2013 şi anul 2014, raportat la întreaga producţie facturată. Suma totala a fost diminuata la cca 2,5 milioane de lei după ce comunele învecinate nu au mai luat apă de la PSA ci de la Apa Vital. Din aceşti bani societatea din Paşcani a reuşit să achite doar 1,5 mil de lei, deşi taxa a fost incasata, macar partial la populaţie. Bani s-au cheltui, însă pe salarii, spun reprezentanţii Primăriei.
Nici PSA nu a platit revedenta. Proces de 2,3 milioane de lei
Administratia locală sustine că a încercat să compenseze acesta suma cu executarea unor investiţii în reţelele de apă şi canalizare de către PSA. Procesul verbal nu a fost semnat nici până acum de reprezentanţii societăţii, motiv pentru care Primăria a apelat la justiţie. Suma cerută este de 2,3 mil de lei care include şi o serie de regularizări între cele două unităţi. Procesul se afla încă pe rol iar fostul operator local, aflata în pragul falimentului, a ramas fără obiect de activitate. Pe lângă aceşti bani fostul operator ar mai trebui să achite încă 892.000 lei, până în februarie 2016, contravaloarea redevedentei încasate odată cu serviciile de epurare. Banii ar urma să fie plătiti doar dacă PSA va încasa de la Apa Vital contravaloarea serviciilor, aproape 3,5 mil de lei, suma făcând obiectul unui alt proces, spune directorul societati, Aristotel Katzighera.
Primaria Pascani: Apa Vital cauta motive sa nu plateasca. O dam in judecata
Din vara anului trecut, odată cu delegarea serviciilor la Apa Vital, redevenţa trebuie achitata de noul operator. Suma nu a fost nici până acum calculata motiv pentru care administratia locală nu poate emite factura necesară plăţii. Doi indicatori sunt necesari pentru stabilirea acestei taxe: cantitatea de apă facturată şi un indice stabilit în funcţie de valoarea mijloacelor fixe.
Reprezentanţii Primăriei spun ca operatorul ieşean deţine datele de consum după facturarea cantităţilor de apă iar tabelele cu mijloacele fixe au fost deja trimise, dar nu vrea să le semneze până când PSA nu va renunţa la procesul de recuperare a datoriei de la societatea ieşeana. Mai mult reprezentanţii administratiei locale au spus că dacă nu vor încasa redevenţa vor da în judecată Apa Vital, pentru recuperarea datoriei.
Apa Vital: Vrem sa achitam, dar nu putem!
În replică operatorul ieşean spune că nu refuza să achite redevenţa dar că nu poate să o facă până când administratia din Paşcani nu va transmite toate documentele necesare calculării datoriei, conform prevederilor legale.
„… Prin redevență se înțelege suma de bani ce trebuie să fie plătită de operator pentru exploatarea sistemelor din municipiu, care se achită către ARSACIS și se returnează operatorului pentru întreținerea unui proces investițional legat de proiectele de dezvoltare a infrastructurii. Cu alte cuvinte, acestea sunt sume care nu rămân la dispoziția Operatorului și nici nu pot fi folosite pentru acoperirea altor nevoi ale comunității, destinația lor FINALĂ fiind tot în modernizarea şi dezvoltarea sistemele de apă, canalizare, şi epurare.
Pentru a se putea calcula redevența, este nevoie în primul rând de finalizarea listei bunurilor de retur ce se dau în exploatare; acest proces se află în desfășurare, însă nu este finalizat de către autoritatea delegantă Primăria Paşcani. Lipsind acest element din formula de calcul, redevența nu poate fi calculată, astfel că valorile înaintate de unii sau alţii sunt pur speculative şi nu au suport contractual. Un alt element care va trebui clarificat pentru calculul redevenței este legat de bunurile stației de epurare, care, până pe 17 iulie 2015, au fost exploatate de PSA și care, firesc, trebuie să achite redevenţa aferentă acestor bunuri.”
Printr-un comunicat de presă trimis la solicitarea BIT TV (nu drept la replica) Apa Vital a mai spus că procesul cu fostul operator ieşean face că valoarea taxei de redevenţa să nu poate fi calculata decât după finalizarea litigiului.
„… Faptul că PSA a acționat în judecată APAVITAL face că valoarea redevenței să poată fi definitivată doar după ce se va rezolva litigiul în instanță, acest lucru nefiind imputabil APAVITAL.
În concluzie, problema redevenței se poate rezolva la nivel local prin urgentarea unor demersuri obligatorii care să permită din partea ARSACIS calculul redevenței și din partea APAVITAL achitarea redevenței, dar în conformitate cu prevederile contractului de delegare.
Operatorului local PSA nu i s-a încasat redevenţa şi nimeni nu a fost interesat de aceasta, în timp ce operatorul regional APAVITAL este acuzat printr-un dublu standard că nu plăteşte redevenţa deşi sunt evidente cauzele şi faptul că acestea nu depind de voinţa să.
APAVITAL va achita cu maximă celeritate orice sumă derivată din prevederile contractului de delegare în momentul în care vor fi îndeplinite condiţiile legale care afectează calculul redevenţei, doar prin aceasta putând să garantăm cetățenilor din Pașcani investițiile…”
Trei variante, nici o solutie
Menţionăm că pe viitor este foarte puţin probabil că Apa Vital să achite întreaga redevenţa de peste 1,8 mil lei pe an, până în anul 2026, aşa cum este prevăzut într-o hotărâre a Consiliului Local, aprobată după semnarea contractului de delegare, document în care se prevede un alt sistem de calcul, în funcţie de cantitatea de apă facturată.
Conducerea operatorului ieşean a anunţat că dacă se va menţine acesta cerinţa, atunci, preţul apei ar urma să fie majorat în consecinţă, doar pentru Paşcani, pentru a nu fi afectate şi restul localităţilor din judeţ. O altă varianta propusă a fost ca pentru restul sumei Apa Vital să facă în compensare investiţii în reţelele de apă şi canalizare din oraş şi cele cinci suburbii, din banii societăţii. Situaţia nu a fost clarificata deocamdată iar conflictul dintre adminisitratie şi operatorul de apă pare să se adâncească.