Primăria şi Consiliul Local, aceiaşi reprezentanţi în C.A.-urile şcolilor. Când vor prezenta rapoartele de activitate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consiliul Local din Paşcani şi-a desemnat reprezentanţii în şcolile din municipiu pentru anul şcolar 2017-2018. Au fost reconfirmaţi aproape toţi membrii care au fost nominalizaţi şi anul trecut, cu câteva excepţii. La Colegiul “Unirea” sunt doar doi membrii din partea administratiei în C.A., iar la Şcoala Gastesti, doar unul. Totodată, la Clubului Copiilor şi Grădiniţă cu Program Prelungit nr.3., au fost numiţi noi consilieri.

În ultima şedinţa de Consiliu Local de la Paşcani au fost numiţi reprezentanţii legislativului în şcolile din oraş. Au fost reconfirmaţi aproape toţi membri, la cele 11 unităţi de învăţământ din municipiu.

Au avut loc şi câteva schimbări. De exemplu, la Colegiul Unirea nu mai sunt trei membri, ci doi, după plecarea lui Ovidiu Bejenariu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Şcoala Gastesti, unde a rămas reprezentant doar Ciprian Pintilie.
La Clubul Copiilor şi la Grădiniţa cu Program Prelungit nr 3, au fost numiţi noi membri şi anume, Ioan Danu, respectiv, Sorin Olariu.

Viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu, a declarat în emisiunea “Pulsul Zilei”, difuzată aseară la BIT TV, că nu exclude posibilitatea că reprezentanţii Consiliului Local în C.A.-urile unităţilor de învăţământ, să fie obligaţi să prezinte câte un raport de activitate privind contribuţiile lor în şcoală.

 

 

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Dumbrăvița, comuna Ruginoasa

Comunicat: În urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, comuna Ruginoasa, unde un autovehicul a intrat într-un cap de pod. În...

15 August – Ziua Marinei Române

De Ziua Marinei Române, gândul meu se îndreaptă către oamenii care poartă uniforma Marinei Române și către toți cei care își leagă munca, viața și destinul de Marea Neagră. Am avut, în anii trecuți, privilegiul de a fi alături...

Încep înscrierile în Programul FIV 2026

Cuplurile și femeile singure care își doresc să aibă un copil prin fertilizare in vitro se pot înscrie, începând de luni, în Programul social FIV 2026. Înscrierile încep pe 17 august, la ora 10:00, și se fac exclusiv online,...

Ce-a făcut Consiliul Județean cu banii noștri în ultimii 6 ani: 1,6 miliarde de lei în 51 de proiecte și un spital de 1,8...

Consiliul Județean Iași a semnat, din 2020 încoace, contracte de finanțare de aproape 1,6 miliarde de lei și a dat în folosință 23 de proiecte de investiții. Tot în această perioadă a depus la evaluare alte proiecte care valorează peste trei miliarde...

Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului. Obiceiurile și superstițiile pe care românii le respectă din bătrâni

Creştinii prăznuiesc sâmbătă Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, care pot fi încă întâlnite în...

Primăria Lespezi a luat iluminatul public în 60 de rate și s-a oprit după 22. Judecătorii le-au dat cu scuzele „n-avem bani” peste ochi:...

Conform ziarului de Iasi Primăria comunei Lespezi nu a reușit să achite un contract din anul 2021 privind extinderea rețelei de iluminat public.  Comuna Lespezi va avea de plătit sume importante după ce nu a fost în stare să achite...

Cât costă reabilitarea termică a unui bloc la Pașcani

Lucrările de reabilitare termică a blocului P1 de pe Aleea Grădiniței din Pașcani sunt estimate la peste 6,3 mil. lei, inclusiv TVA. Așa reiese din documentațiile și indicatorii tehnico-economici propuși spre aprobarea legislativului local la inițiativa primarului Marius Pintilie,...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară pe 18 august

Legislativul pășcanean este convocat in ședință extraordinara pe 18 august de la ora 09.00. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza P.Th + D.E. și a indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Eficientizarea Energetică Clădiri...

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...
Paşcani
cer senin
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
51%
2.4m/s
0%
D
35 °
lun
38 °
mar
27 °
mie
26 °
J
23 °

Niciun articol afișat