Primarii care „stau pe bară” patru luni. Ce a mai adus comasarea alegerilor

Alegerile locale 2024 au venit cu o situație inedită: câștigătorii scrutinului din 9 iunie, care nu sunt și primari în funcție, își vor prelua mandatul peste câteva luni, după ce actualilor primari le expiră mandatul câștigat cu patru ani în urmă. Implicațiile situației create în urma alegerilor locale 2024 sunt multiple.

Soluția legislativă adoptată în primăvara acestui an, pentru a putea fi comasate alegerile europarlamentare cu alegerile locale 2024, îi pune pe primarii aleși în urma scrutinului de duminică, 9 iunie, într-o situație inedită: timp de aproximativ patru luni vor aștepta expirarea mandatului primarului încă în funcție. O parte se tem că în aceste luni edilii aflați pe picior de plecare vor încerca să dea ultimele „tunuri” și să lase instituția fără fonduri.

În afară de proiectele mari, strategice pentru oraș, mă aștept ca actuala administrație să aibă o ultimă zvâcnire de corupție și să angajeze plăți astfel încât să lase bugetul local gol până la venirea mea. Îi somez pe acești corupți să înceteze și îi rog pe oamenii de bună credință din primărie să nu semneze nimic, să nu facă nicio plată și, în afară de plățile curente de întreținere și de salarii, de acum și până la preluarea mandatului de către mine, să nu mai angajeze contracte de niciun fel, plățile curente și salariile să rămână singurele cheltuieli pe care Primăria Slatina să le facă”,  este apelul făcut de primarul nou-ales al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, care va aștepta câteva luni ca să-și poată prelua mandatul.

Alți primari se gândesc nu neapărat la situația financiară a instituției, cât la faptul că alegătorii care i-au votat au așteptări legitime, iar ei nu le pot, deocamdată, onora.

„Nu știu cât mai poate cheltui, pentru că bugetul e oricum praf, sunt convins. Însă mi-ar fi plăcut să fie mai devreme (n. red. – preluarea mandatului), pentru că oamenii își crează așteptări și dacă stau și se uită spre mine, știind că ei m-au votat ieri și eu azi nu fac nimic, atunci simt o oarecare frustrare, și eu la fel. Mi-ar fi plăcut să preiau mandatul mai repede și să încep să fac lucruri. Dar, asta e, așteptăm, vedem ce se întâmplă!”, spune singurul primar ales din partea USR în județul Olt, care este și liderul USR Olt, Fănel Bădici. Bădici a reușit să-l învingă în alegeri pe primarul PSD din Izbiceni, în ciuda susținerii puternice de care s-a bucurat cel din urmă, pe ultima sută de metri venind în localitatea cu cei mai mulți legumicultori, în vizită electorală, chiar premierul Marcel Ciolacu.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat