Primarul de la Tătăruși, locul doi pentru Senat

Primarul de la Tătăruși, locul doi pentru Senat

 

Surprize pe listele de candidați ai PSD Iași pentru alegerile  parlamentare. Pe primul loc pentru Senatul României a fost propus  Dan Cașcaval – rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași iar pe locul doi, considerat semieligibil, Costel Iosub,  primarul comunei Tătăruși.

 

Pentru Camera Deputaților lista va fi deschisă de Bogdan Cojocaru , președintele organizației județene a PSD iar pe locul doi a fost propus Măricel Popa. Pentru locurile 3 si 4 considerate eligibile negocierile nu au fost finalizate. Cel mai probabil vor fi ocupate de deputatul Silviu Macovei sau o persoana desemnată de la Bucursti si  de Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași, conform unor surse neoficiale.

Cei trei pascaneni care și-au anunțat intenția de a candida pentru un mandat de deputat nu vor fi pe locuri eligibile. este vorba despre Dragoș Ionescu- președintele interimar al PSD Pașcani, consilierul județean Petru Alexa si Ciprian Pintilie consilier local.

 

Listele finale vor fi aprobate la sfârșitul săptămânii viitoare.

Menționăm ca de la PNL deputatul pascanean Sorin Nacuta se afla pe locul3 eligibil pentru Camera Deputaților, iar Lucian Rusu, tot din Pascani, pe locul 1 la Senat.

_________________________________________________________

ȘTIRE INITIALA

Mai mulți primari PSD din județul Iași, alături de Bogdan Cojocaru, au avut o ședință de gradul zero cu președintele PSD Marcel Ciolacu

Obiectivul principal al întâlnirii a fost negocierea locurilor eligibile pe listele parlamentare. Primarii PSD din județul Iași au pus presiune pentru ca Maricel Popa să ocupe funcția de deputat, deși acesta nu a făcut nimic pentru Iași și și-a urmărit doar interesele.

UPDATE: S-au aflat care sunt schimbările pe listele de senatori și deputați PSD pentru alegerile parlamentare

Senat

Dan Cașcaval – rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași

Iosub Costel – primarul comunei Tătăruși

Camera Deputaților

1. Bogdan Cojocaru – liderul PSD Iași

2. Maricel Popa – cel care nu a făcut nimic pentru Iași

3. O persoană de la București care urmează să fie desemnată

4. Potrivit surselor BZI, locul 4 ar putea fi ocupat de către Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași

În cadrul întâlnirii de la București, Marcel Popa s-a întâlnit cu mai mulți membri PSD din Iași, printre aceștia și 10 primari din comunele din județ, dar și cu Bogdan Cojocaru.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat