Primarul Pantazi, replica usturătoare pentru consilierii din opoziţie: Să nu confundăm administratia locală cu un SRL. Banii din buget vor fi cheltuiţi pentru investiţii. Liberalii au îngropat municipiul în datorii

Replica usturătoare din partea primarului municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi, pentru consilierii din opoziţie. Liberalii au criticat, în cadrul şedinţei de la sfârşitul lunii iulie, faptul că doar 10% din bugetul aprobat pentru investiţii ar fi fost cheltuit până la jumătatea acestui an. Discuţiile au avut loc în contextul propunerii de aprobare a contului de execuţie bugetară, pentru trimestrul doi al anului, proiect care a fost respins. Reprezentanţii Primăriei au arătat că procentul privind sumele cheltuite este mult mai mare, în urma unor plăţi făcute în luna iulie şi că restul banilor vor fi folosiţi pentru realizarea unor investiţii aflate în diferite etape de achiziţie.
Mai mult prin intermediul unui comunicat de presă liberalii sunt invitaţi să nu confunde bugetul administraţiei locale cu cel al unui SRL, în sensul că banii publici trebuie cheltuiţi cu grijă şi chibzuinţă. Mai mult, în comunicat se arata ca în ultimii ani au fost asfaltaţi 20 de km de străzi iar administratia PNL a lăsat în urma datorii de peste 30 de milioane de lei, achitate de actuala conducere.

„Referitor la cele spuse în cadrul conferinței de presă susținută de consilierii PNL, primarul Municipiului Pașcani, domnul Dumitru Pantazi ține să precizeze următoarele:
Banii publici se obțin foarte greu și se cheltuie legal la fel de greu. Totuși să nu confundăm administrația locală cu un S.R.L. Conducerea actuală PSD, cheltuie banii în mod chibzuit și legal nu cum s-a întâmplat în mandatul PNL din perioada 2008 – 2012 când Municipiul a fost îngropat în datorii și au fost făcute promisiuni. Nu au fost realizate investiții iar cele demarate s-au făcut cu prejudicii de peste două milioane de lei aduse la bugetul loc. Mai mult, administrația locală actuală, de la preluare mandatului Crăciunescu, a avut de achitat datorii de peste 30 milioane de lei.
De asemenea în ultimii ani s-au investit banii publici în asfaltare a peste 20 km de străzi, acolo unde acestea erau distruse, s-au reabilitat unități de învățământ, terenuri de sport, locuri de parcare, stații de autobuz, ștrand etc.
În curs de finalizare sau în faza de demarare a investițiilor sunt: noul sediu al Bibliotecii Municipale, Piețele Agroalimentare, Cimitirul Municipal, intersecții semaforizate, Sala de Sport din fața Colegiul “Mihail Sadoveanu” dar și un grup sanitar în Parcul Muncipal. De asemenea, foarte important este și iluminatul public, astfel fiind demarate discuții cu firme specializate în acest domeniu pentru ca întreaga rețea din Municipiu să fie modernizată.
Avem accesate și proiecte cu fonduri europene pentru reabilitare, modernizare și extindere a unităților de învățământ CF Unirea, Creșa și Grădinița nr 2. În faza de contractare sunt Palatul Cantacuzino, unul dintre cele mai importante obiective din județ și nu numai dar și Școala Gimnazială “Iordache Cantacuzino” Pașcani. Să nu uităm de investiția de 13 milioane de euro pentru apă și canalizare, proiect ce este în fază de avizare, iar de anul viitor avem convingerea că vor fi demarate lucrările.
De când sunt la conducere, alături de echipă, am reușit să fim aproape de cetățeni, să-i ascultăm și să le rezolvăm problemele.
De asemenea, au fost demarate mai multe proiecte ce sunt în curs de a fi semnate sau au fost semnate pentru a face investiții în Municipiu. Așadar, Municipiul Pașcani „nu suferă din lipsă de investiții” iar cu cele 9 miliarde de lei ce sunt în conturi vor fi cheltuite și pentru reabilitarea străzilor Nicolae Iorga și Mihai Vitezu. De asemenea a fost semnat contractul pentru extinderea rețelei de gaz metan pe 40 de străzi din Municipiu, contract ce ajunge la valoare de două milioane de lei cu TVA. În următoarea perioadă vor fi demarate lucrări de betonare a 34 de obiective din Municipiu. De pe listă nu lipsesc străzi, alei, parcări și terenuri de sport de la școli.
Au fost aprobați și indicatorii tehnico economici pentru 6 străzi din oraș. Este vorba despre Fundac Fântânele, strada Crinilor sector Capela cu Morilor, Alea Calea Iașului, strada Tudor Vladimirescu, sector din strada Libertărții dar și strada 24 Ianuarie, proiect în valoare de 7,4 milioane de lei. Procedura de achiziție fiind în curs de desfășuare.”

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
ploaie moderată
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
90 %
1.9kmh
100 %
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
21 °
mar
11 °

Niciun articol afișat