Primarul Paşcaniului, ameninţat de un referendum pentru demitere: „Îmi fac un sondaj de opinie fără să plătesc

Zice în glumă Dumitru Pantazi. În acelaşi timp, se strâng semnături şi pentru renunţarea la contractul cu ApaVital. Păşcănenii ar putea fi chemaţi la vot pentru a decide dacă îşi schimbă primarul înainte de termen. Un grup de iniţiativă local a demarat o campanie de strângere de semnături pentru convocarea unui referendum local pe tema demiterii primarului Dumitru Pantazi. O a doua campanie vizează propunerea unui proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care să fie revocată delegarea gestiunii serviciului de apă şi canalizare din Paşcani către ApaVital SA.

Conform legii, pentru convocarea unui referendum local în vederea demiterii primarului sau a dizolvării CL sunt necesare semnăturile a 25% dintre cetăţenii aflaţi pe listele electorale permanente din localitate, adică 9.066 semnături, în cazul Paşcaniului. Pentru propunerea de către locuitori a unui proiect de hotărâre spre dezbaterea consilierilor locali sunt necesare semnă­turile a 5% din cetăţenii cu drept de vot, respectiv 1.813. Un proiect astfel depus urmează calea unui proiect de hotărâre obişnuit, neexistând obligaţia adoptării lui. Hotărârea prin care ApaVital a preluat serviciul de apă-canal a fost adoptată pe 12 iunie aproape în unanimitate, fiind înregistrată o singură abţinere, a unui consilier PPDD. „Strângerea de semnături nu o face niciun partid, dar multă lume o susţine. Nu am fost de acord cu proiectul, motiv pentru care acum sunt pe picior de excludere din partid. În ce priveşte apa, sunt mai multe probleme. Creşte preţul apei, în timp ce în campanie s-a promis reducerea preţului, prin investiţii. Primăria preia plata unui credit de 4,26 milioane euro luat de Prest Apa Serv. Redevenţa plătită de ApaVital va fi de vreo 500.000 lei anual, faţă de 900.000, cât era vorba. Locurile de muncă ale angajaţilor Apa Serv nu sunt garantate. Nu există nicio clauză de reziliere a delegării. Nu a existat nicio dezbatere publică“, a explicat consilierul Ioan Danu motivele abţinerii sale.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
73 %
1.8kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
J
16 °
vin
14 °
S
15 °

Niciun articol afișat