Primarul Pintilie: „APAVITAL ar trebui să plece sau să plătească!” Vlasie: „Cauzele și vinovații pot fi aflați prin expertizarea conductei!”

Municipiul Pașcani a cheltuit zeci de milioane de lei pentru realizarea noii conducte de apă. Pe o distanță de 43 de kilometri, pe câmpiile din comunele învecinate, pentru ca apa să nu mai fie pompată cu costuri mari, ci să ajungă gravitațional la Pașcani, cu costuri mai mici. Lucrările au început în anul 1998, iar conducta a fost dată în folosință în anul 2009. Banii au fost împrumutați de la Banca Europeană de Investiții, iar împrumutul încă nu a fost rambursat în totalitate.

CONDUCTĂ CARE AR TREBUI SĂ ȚINĂ 100 DE ANI, ÎN FÂȘII DUPĂ 16 ANI

 

Conducta din PAFSIN, un amestec de plastic cu rășini, ranforsat cu fibră de sticlă, are o garanție de exploatare de 50 de ani, dar poate rezista până la 100 de ani. La Pașcani, conducta se rupe în fâșii după doar 16 ani de exploatare. De la preluarea operării serviciilor de apă și canalizare de către ApaVital, în anul 2014, și până în prezent, s-au înregistrat zeci de avarii pe conductă, iar din acest motiv a fost întreruptă furnizarea apei la robinete.

Ultimele două avarii au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, joi și vineri, iar furnizarea apei a fost întreruptă până sâmbătă dimineața, deși fusese anunțată inițial pentru sâmbătă seara. Așa cum se vede din imagini, conducta a fost ruptă în bucăți, la mijloc, nu la capetele de îmbinare, așa cum se întâmplă în astfel de situații.

PRIMARUL PINTILIE: APAVITAL AR TREBUI SĂ PLECE SAU SĂ PLĂTEASCĂ! 

Așa cum era de așteptat, mii de mesaje de nemulțumire au fost postate pe rețelele de socializare de către cetățenii municipiului. Și primarul municipiului, Marius Pintilie, aflat în concediu de odihnă, a postat un mesaj pe rețelele de socializare. De această dată, a cerut operatorului să-și asume întreaga responsabilitate și să nu mai dea vina pe conductă. Mai mult, primarul Pintilie a solicitat ca operatorul să plece din Pașcani, dacă nu este în stare să furnizeze apă pentru consumatori.

De asemenea, primarul Pintilie a precizat că avariile ar fi fost provocate de ApaVital. El a spus că de la începutul acestei săptămâni se va preocupa pentru ca ApaVital să plătească despăgubiri pentru avarii și pentru întreruperea furnizării apei.

Subiectul a fost discutat și la finalul ședinței de luni a legislativului local. Întrebat de consilierul Sorin Olariu ce măsuri concrete ar urma să ia împotriva ApaVital, primarul pășcănean și-a nuanțat declarația făcută vineri seara. El a spus că trebuie căutate argumentele juridice pentru impunerea despăgubirilor și că nu are de gând să facă demersuri pentru anularea contractului de delegare a serviciului de apă și canalizare către societatea ApaVital.

 

VLASIE: CAUZELE ȘI VINOVAȚII POT FI AFLAȚI PRIN EXPERTIZAREA CONDUCTEI!

De cealaltă parte, ApaVital susține, prin vocea purtătorului de cuvânt, că Primăria Pașcani ar trebui să facă o expertiză a conductei de aducțiune a apei. Din documentația respectivă vor rezulta atât cauzele avariilor, cât și informații importante pentru stabilirea celor care ar trebui să plătească.

Totuși, cauzele pentru care au loc astfel de avarii pe rețeaua de aducțiune a apei au fost explicate de reprezentantul APAVITAL în cadrul emisiunii Pulsul Zilei. Gheorghe Vlasie a spus că rețeaua a fost construită cu conducte din fibră de sticlă, de o calitate slabă, iar acestea au fost manipulate necorespunzător și au fost așezate pe un pat de prundiș în loc de nisip. În unele zone, conductele au fost îngropate la o adâncime mică, iar din cauza presiunii exercitate de utilajele agricole, dar și a presiunii apei, țevile cedează acolo unde sunt fisuri. De exemplu, la ultima avarie, conducta a fost găsită îngropată la doar un metru și douăzeci de centimetri, iar pe câmpul respectiv este o arătură de câțiva zeci de centimetri.

FARĂ DESPĂGUBIRI ÎN CAZUL AVARIILOR

De asemenea, tot Gheorghe Vlasie de la Apavital, într-o declarație pentru BIT TV, a precizat că operatorul regional nu poate acorda despăgubiri atunci când întreruperea furnizării apei are loc în urma unei avarii.

Menționăm că în ședința din iunie 2025, pentru Pașcani, aleșii locali au hotărât, la propunerea consilierului Vlad Macovei, alocarea sumei de 130.000 de lei pentru realizarea unei expertize a conductei de aducțiune a apei pentru Pașcani. De atunci și până acum, banii necesari nu au fost alocați în bugetul local și nici nu a fost demarată procedura de achiziție.

De asemenea, în urma unei ședințe tehnice la care au participat și reprezentanții ApaVital, în luna mai 2025, primarul Marius Pintilie a mai spus că are în vedere realizarea unei strategii privind rețelele de apă și canalizare din Pașcani pe o perioadă de până la zece ani, care să fie realizată de alți specialiști decât de cei de la APAVITAL. Până acum nu au fost demarate procedurile în acest sens.

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
92 %
2.5kmh
100 %
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
22 °
mar
12 °

Niciun articol afișat