Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se pregăteşte să tragă concluziile pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva, care a adus cu sine mai multe premiere şi mai multe posibile recorduri, ce vor trebui verificate cu datele din arhivă.
În momentul de faţă, la închiderea ediţiei, peste 337.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva şi Sfântului Andrei Criteanul, cu alţi 27.000 de oameni fiind la rând. Un număr total apropiat de 400.000 de pelerini ar fi cel mai mare de când se ţin evidenţele oficiale şi estimările comunicate de Jandarmerie şi reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Nu sunt cele mai mari cifre oficiale ale pelerinajului, fiindcă în vremea în care era mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, PF Daniel anunţa şi un milion de pelerini care s-au închinat la moaştele aşezate în baldachin.
Anul acesta va rămâne însă, ca record, unul dintre cei mai călduroşi din ultimii 20 de ani, temperaturile din ziua hramului fiind în unele locuri în Iaşi şi de 27 de grade. Totodată, nici rândul nu a mai fost atât de lung precum a fost în noaptea de vineri spre sâmbătă, când peste 70.000 de oameni aşteptau să se închine. Menţiunea făcută anterior rămâne valabilă şi aici: rândul nu a mai fost atât de lung de când situaţia e gestionată cu garduri, cu traseu prestabilit pe străzile dinspre Mitropolie spre râul Bahlui.
Cea mai mare participare la slujba de hram: 35.000 de credincioşi
În 2023, pentru prima oară de când are loc această organizare mai strictă, rândul de pelerini a umplut toate străzile alocate în spatele Catedralei Mitropolitane, a coborât de-a lungul Bahluiului, a ajuns până în Podu-Roş, s-a trecut podul spre sediul PNL şi de acolo rândul s-a întors înapoi către Podul de Piatră. În punctul culminant, al nopţii de vineri spre sâmbătă, acesta a măsurat peste cinci kilometri.