Primele manifestări din „Luna Culturii” la Pașcani. Vernisaj și slujba de pomenire a scriitorului Mihail Sadoveanu

Au început primele activități dedicate marelui scriitor Mihail Sadoveanu la împlinirea a 142 de ani de la nașterea sa. Casa de Cultură din Pașcani, care îi poartă numele, a început șirul manifestărilor din programul intitulat „Luna Culturii”. Pe 2 noiembrie, a avut loc un vernisaj în sala Arcadia a instituției.

Vineri, 4 noiembrie, la Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril din municipiu a avut loc o slujba de pomenire a scriitorului.

Manifestările vor continuă și în săptămânile care urmează.

Sâmbătă, 5 noiembrie, Galeria Arcadia va fi din nou plină de oameni. De la ora 10:30, va avea loc simpozionul dedicat prozatorului – „Valori etice în opera sadoveniana”.

Luni, 7 noiembrie, de la ora 17:00, pascanenii sunt invitați în sala de spectacole, unde va avea loc un „Concert lecție” susținut de Filarmonica de Stat George Enescu din Botoșani.

Spre sfârșitul lui noiembrie, mai exact, în perioada 19-26, va avea loc cea de-a VII-a ediție a festivalului pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”.

Luna culturii se va încheia pe dată de 28, când în sala de spectacole de la Casă de Cultură, de la ora 19:00, va avea loc o piesă de teatru susținut de actori din București.

Mihail Sadoveanu s-a născut pe 5 noiembrie 1880, în Pașcani și a fost fiul lui Alexandru Sadoveanu, fiu de țăran și mama Profira Ursache, fată de răzeși din Verșeni. A făcut școala primară la Pașcani, în 1887, iar profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a inspirat să scrie colecția de povești „Domnul Trandafir”. Și-a petrecut vacanțele la Verșeni, la rudele mamei, acolo unde obișnuia să exploreze natură, să meargă la vânătoare și la pescuit.
A fost  scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic și a rămas în amintirea românilor în special datorită romanelor sale istorice și de aventuri. Opera lui este monumentală, cuprinzând în total peste o sută de volume.

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
8.1 ° C
8.1 °
8.1 °
76 %
1.7kmh
0 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
4 °

Niciun articol afișat