Primul bal la Pașcani. “Unirea” dă startul
Mâine seara se anunță cei mai frumoși și talentați boboci din Pașcani. Astfel, începând cu ora 17.00 se dă start primului bal. Perechile de proaspeți boboci vor urca pe scena Casei de Cultură “Mihail Sadovenu” unde vor trece prin probele de foc, de prezentare, aptitudini, a unei costumații și proba de reinterpretare a unei zicale populare.
Colegiul CF “Unirea” din Pașcani, sparghe gheața la Pașcani cu Balul Bobocilor care este programat pentru ziua de vineri, 21 octombrie, începând cu ora 17.00. În sala de spectacole a Casei de Cultură „Mihail Sadovenu” sunt așteptați și elevi de la alte școli din oraș dar și susținătorii bobocilor care vor urca pe scenă pentru a demonstra, prin probele puse la dispoziție de organziatori, că sunt cei mai buni și că ei merită titlul de MISS și MISTER BOBOC 2016.
Tematica concursului este Tradițional versus Modern. Prețul unui bilet este de 25 lei și vor fi momente de inedite pregătite dar și tombole cu premii surprize.
Menționăm că programul artistic este variat și susținut de elevii talentați ai școlii.

