Prins de polițiști cu o mașină burdușită de petarde

Peste 140 de kg de articole pirotehnice deținute fără drept au fost confiscate de poliţiştii ieşeni pe parcursul acțiunii ,,Foc de Artificii”. Peste 50 de persoane sunt cercetate penal pentru nerespectatrea legislației privind articolele pirotehnice.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, prin Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a acţionat la nivel judeţean, în perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, în această perioadă, polițiștii au efectuat 37 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 10 juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, au constatat 51 de infracţiuni, fiind efectuate cercetări în cauze penale. Totodată, au fost confiscate 144 de kilograme de articole pirotehnice.

O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii ieşeni au desfășurat activități de informare în școlile din judeţ.

În această perioadă nu au fost înregistrate răniri de persoane cauzate de folosirea necorespunzătoare sau neautorizate a articolelor pirotehnice.

La data de 25.11.2017, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani au depistat pe raza localităţii Cristeşti, pe DN2-E85, un tânăr ce transporta cu o autoutilitară,  fără drept, peste  30.000 de articole pirotehnice din categoria F2.

În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept ”, faptă prev şi ped. de art. 37, lit. a din Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
3.2 ° C
3.2 °
3.2 °
68 %
3kmh
2 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
8 °

Niciun articol afișat