Proba la matematică de la Simularea Examenului de Evaluare Naţională este considerată a fi mai dificilă decât cea la română. Elevii ieșeni au avut ieri, 5 aprilie 2022, simularea la matematică. La Iași s-au prezentat 7.452 de elevi din cadrul celor 171 de unități de învățământ
Subiectele de la Simularea la matematică le dau, în fiecare an, bătăi de cap elevilor, iar, nu de multe ori, aceştia s-au plâns de gradul de dificultate sau de ambiguitatea cerinţelor. Elevii de clasa a VIII-a au avut la dispoziție 120 de minute ca să rezolve subiectele de matematică din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.