Probleme în loc de ajutor, pentru comercianţii din pieţe

Consilierii din opoziţie solicita evacuarea comercianţilor păşcăneni din pieţele agroalimentare. Este vorba despre cei cărora le-au expirat sau urmează să le expire contractele de închiriere sau concesiune şi trebuie organizate din nou licitaţii. Discuţiile au avut loc în şedinţa ordinară a legislativului local desfăşurată joi, 26 aprilie începând cu ora 10.00.

Primarul Dumitru Pantazi a propus spre aprobare un proiect de hotărâre privind scoaterea la licitaţie a trei spaţii comerciale unde au expirat deja contractele. Asta după ce comercianţii au ratat lista aprobată în şedinţă trecută cu cei cărora le-au fost prelungite contractele. Edilul a motivat că acolo comercianţii au fost făcute investiţii şi vor să îşi continue activitatea.
Proiectul a fost respins pentru că nu a fost aprobat şi de consilierii din opoziţie. Preşedintele Comisiei de Urbanism, Claudiu Bodoasca ( foto)  a cerut Primăriei că cei trei agenţi economici să fie scoşi din spaţiile comerciale unde au expirat contractele iar aceştia să meargă în instanţă dacă vor să anuleze decizia de evacuare. Abia după aceea să fie organizate licitaţiile pentru ocuparea lor.
Propunerea a fost susţinută şi de consilierul PSD Vasile Haldan, motivând că nu poţi scoate la licitaţie un spaţiu care nu este liber.

În replică Gabriela Nedelcu a explicat că Primăria nu are interes să le creeze probleme agenţilor economici, ci să îi ajute să îşi desfăşoare activitatea
Viceprimarita a mai spus că în acesta situaţie se afla şi alţi comercianţi cărora urmează să le expire contractele, în perioada imediat urmatoare. Ea a atras atenţia că aceştia nu pot fi evacuaţi ci urmează să le fie prelungite contractele în urma licitaţiei. Doar cei care nu vor participa sau nu vor câştiga licitaţia ar urma să fie evacuaţi, dacă refuza să plece.

Problema a rămas nerezolvată şi va fi reluata în următoarea şedinţă. Edilul municipiului a solicitat o un punct de vedere din partea comisiilor de specialitate.

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
57 %
2.9kmh
97 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
17 °
J
15 °
vin
10 °

Niciun articol afișat