Program drastic de furnizarea a apei până la finalul verii, în Blăgești și multe alte localități din Hârlău

Program drastic de furnizarea a apei în mai multe localitati din județ până la finalul verii. Operatorul ieșean a anunțat faptul că în mai multe comune, în suburbia Blăgești a municipiului Pașcani dar și pe anumite străzi din orașul Hârlău, apa va fi furnizată după program până pe 31 august 2024, inclusiv.

Astfel, este vorba despre următoarele localități și cu următorul program de furnizare;

  • Hărmăneștii Vechi, Hărmăneștii Noi, Boldești din comuna Hărmăneşti şi cartier Blăgeşti, din municipiul Paşcani – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 5.00 – 9.00 și 16.00 – 21.00;
  • Tătăruşi, Uda şi Pietrosu, din comuna Tătăruşi – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 5.00– 10.00 și 16.00 – 21.00;
  • Lespezi – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 5.00 – 10.00 și 19.00 – 22.00;
  • Todireşti şi Stroeşti, din comuna Todireşti – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat  9.00– 16.00 și 21.00 – 5.00;
  • străzile Dealul Viilor, Păstorel Teodoreanu, Hatman Luca Arbore, Nicolina, Ion Creangă Cezar Petrescu, Nouă și fundac Nicolina, din localitatea Hârlău – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 9.00 și 18.00 – 21.00;
  • Pârcovaci – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 9.00;
  • Feredeni, Poiana, Slobozia, Maxut și Deleni, din comuna Deleni – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 9.00;
  • Cotnari, Horodiștea, Lupăria, Cârjoaia, Hodora, Iosupeni și Bahluiu, din comuna Cotnari – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 9.00;
  • Scobinți, Fetești, Zagavia, Sticlăria și Bădeni, din comuna Scobinți – program de furnizare zilnic, în intervalul orar estimat 6.00 – 9.00;
  • Ș.a.

Motivul pentru care mii de oameni vor avea apă doar câteva ore pe zi este următorul:

Nivelul scăzut de precipitații înregistrat în ultimii ani, pe fondul secetei prelungite cu care ne confruntăm, debitul de apă din puțuri, drenuri și diverse acumulări din aria de operare, înregistrează limite deosebit de scăzute. În aceste condiții, consumurile de apă cresc simțitor depășind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiții normale sunt pline, se golesc cu rapiditate și astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat.

Pe parcursul anului alimentarea cu apă a localităților se realizează în parametri normali, însă în perioadele caniculare, consumul de apă crește de aproximativ 3 ori. Această creștere este din cauza unui tip de consum caracteristic zonelor periurbane, și anume a folosirii improprii a apei pentru grădinărit și întreținere vegetație. Astfel, se depășește capacitatea maxim proiectată și încep să apară probleme în alimentarea cu apă a consumatorilor, în pofida campaniilor permanente pe care le desfășurăm pentru conștientizarea populației asupra faptului că apa este o resursă limitată.

În aceste condiții, până la dispariția consumurilor improprii, suntem nevoiți să furnizam apă după un program prestabilit, doar în anumite intervale orare și în anumite localități unde apa este folosită în alte scopuri” se arată in anunțurile postate pe site-ul APAVITAL.

Pe site-ul APAVITAL, la sectiunea întreruperi sunt anunțurile privind programul de furnizare în toate localitățile afectate.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
9kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat