Program final pentru Zilele Pașcaniului. VOLTAJ concertează duminică. Vezi programul

În mai puţin de o luna de zile, păşcănenii vor intră în sărbătoare. În zilele de 3, 4 şi 5 iulie va avea loc a 7 a ediţie a Zilelor Municipiului Paşcani. Aşadar, conducerea oraşului împreună cu directorii instutitiilor de cultură au pregătit programul final ce cuprinde activităţi de premiere, expoziţii, concursuri dar şi concertele susţinute de artiştii locali şi cei naţionali.

Vineri, startul sărbătorii va fi dat cu premierea şefilor de promoţie din clasele a VIII a şi a XII a, alocuţiuni din partea invitaţilor, va fi un spectacol artistic susţinut de formaţia Amadeus, dar şi un dineu. Evenimentul va începe la ora 12.00, în sala de festivităţi de la Primăria Paşcani.

Pe parcursul zilei vor avea loc concursuri şi expoziţii la Biblioteca Municipală, dar şi Casă de Cultură „Mihail Sadoveanu” unde va cânta muzică de promenadă Fanfara „Trubadurii” condusă de Mihăiţă Atomei. Seara va fi încheiată cu spectacolul artistic de la Stadioul Municipal. Vor cânta artişti locali şi naţionali, începând cu ora 17.00 – vezi in program cine.

Sâmbătă, 4 iulie va avea loc, începând cu ora 9.00 Cupa Pascaniului la Şah, Cupa Societăţilor Comerciale la Fotbal şi târgul de hand made. Specatcolul de la stadion va începe la ora 17.00 şi vor urcă pe scenă DINU IANCU SALAJANU ŞI TARAF, ANGELICA FLUTUR, CORINA, HARA, AKCENT & LIDIA BUBLE & MAXIM

Duminică, va avea loc, pentru copii o piesă de teatru, la Casă de Cultură, dar şi un vernisaj al unei expoziţii. Iar seară va fi încheiată cu melodiile cântate de Voltaj şi un frumos foc de artificii.

Mentioanm că prezentatorul evenimentului pe parcursul celor trei zile de spectacol va fi Daniel Iodachioaie.

Program Zilele Municipiului Iulie 2015

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
72%
2.1m/s
0%
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °
J
24 °
vin
22 °

Niciun articol afișat