Program pentru împărţirea pubelelor. Cei din suburbii trebuie să le care singuri, cei din oraş le primesc acasă

Au început pregătirile pentru predarea serviciilor de salubritate noului operator regional, cel mai probabil din luna aprilie. Administratia locală anunţa că de săptămâna viitoare vor fi împărţite pubelele pentru deşeurile menajere, locuitorilor de la case din oraş şi cele cinci suburbii ale municipiului. Este vorba despre 4555 de recipiente de 120 de litri, aflate deja în depozitul.
În acest sens a fost făcută şi o programare, marţi 26 februarie la Blagesti, miercuri la Sodomeni, joi la Bosteni, vineri 1 martie la Gastesti iar luni 4 martie la Lunca. Problema este că în suburbii cetăţenii sunt chemaţi în centrul satului, fără să fie stabilită oră, pentru a ridica pubelele şi să le care cum pot acasă în timp ce în oraş vor fi împărţite din casă în casă. La Blăgeşti intilnirea este programată în zona Căminului Cultural, la Sodomeni în zona casei de prăznuire, la Bosteni în staţia de autobuz, la Gastesti în zona şcolii iar la Lunca în zona bisericii. Ei vor semna un proces verbal şi trebuie să aibă buletinul.

Acţiunea va fi reluată până când fiecare gospodărie va primi câte un recipient pentru gunoi. Adminsitratia precizează că şi în cartierele din oraş urmează să fie schimbate containerele pentru colectare selectivă, o parte din ele fiind aduse de la Iaşi.

Iata comunicatul Primariei:

De săptămâna viitoare, locuitorii de la casele din suburbii vor primi spre folosință pubele pentru depozitarea gunoiului rezidual.
Recipientele de 120 de litri vor fi distribuite gratuit după un program, pe zile, stabilit în cele 5 suburbii.
În depozit, în acest moment, sunt sunt 4.555 de pubele însă numarul lor urmeaza sa fie suplimentat pentru a avea fiecare casă din Municipiul Pașcani.
Publele vor fi predate cetățenilor pe bază de proces verbal, iar cei în cauză trebuie să aibă cartea de identitate asupra lor.
Programul este următorul:
Marți, 26 02 2019 – Blăgești, zona Cămin Cultural;
Miercuri, 27 02 2019 – Sodomeni, zona Casa de prăznuire;
Joi, 28 02 2019 – Boșteni, Centru, stația de autobuz;
Vineri, 01 03 2019 – Găștești, zona Școală Gimnazială;
Luni, 02 03 2019 – Lunca, zona Biserică.
Această acțiune se va relua până când vor fi date toate pubelele. Se va merge și la casele din oraș.
Menționăm că urmeaza și în cartierele din oraș sa fie schimbate containerele pentru colectare selectiva.

PULSUL ZILEI

Accident grav la Soci! Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, răniți. Unul ar fi în stare gravă – FOTO

Accident rutier grav, luni seara, 26 octombrie, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului,...

Primarul Pașcaniului ar închide câteva televiziuni

Declarație controversată din partea primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie. Într-o recentă conferință de presă, edilul a spus că ar închide câteva televiziuni naționale pe motiv că acestea fac rating „dezbinând oamenii”. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu privitor...

La mulți ani, Ialoveni! Orașul înfrățit cu Pașcaniul împlinește 590 de ani – VIDEO

Este sărbătoare peste Prut, în orașul Ialoveni, înfrățit cu municipiul Pașcani. Marți, 27 octombrie, localitatea sărbătorește 590 de ani de la prima atestare documentară. Este hramul orașului Ialoveni, sărbătorit în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printr-un program...

Insule ecologice cu probleme 

Apar pe rețelele de socializare tot mai multe filmări cu munți de gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. Locatarii reclama faptul că mai ales în weekend, containerele sunt neîncăpătoare iar gunoiul este aruncat pe jos.  De asemenea, sunt reclamații că...

Concertele programate pentru sărbătorile de iarnă vor avea loc

Precizări importante privind evenimentele culturale programate de administrația locală pentru sărbătorile de iarna. Primarul Marius Pintilie, a precizat in cadrul unei conferințe de presă că toate spectacolele programate in luna decembrie vor avea loc, chiar dacă administrația locala întâmpină...

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.5 °
9.5 °
83%
6.1m/s
100%
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat