Programul de Ziua Națională la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău

Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, vor fi păstrate activitățile specifice la Pașcani, chiar dacă în aceeași zi vor avea loc alegeri, în primul tur, pentru prezidențiale.

Conform precizărilor edilului, sunt programate depuneri de coroane și câteva momente artistice, iar după-amiază, aprinderea iluminatului festiv. Mai exact, dis-de-dimineață autorități locale și reprezentanți ai instituțiilor publice vor depune coroane de flori la monumentele eroilor din suburbii și din municipiu.

Va urma un spectacol artistic în prima parte a zilei în cadrul „Armoniilor de iarnă” pe scena ce va fi special amenajată pe esplanadă. Apoi, spațiul va rămâne la dispoziția artiștilor locali.

Tot pe esplanadă vor fi împărțite 1050 de porții de mâncare, tradiționala fasole cu cârnați.

Seara după aprinderea luminițelor pe aceeași scenă va avea loc un concert de colinde.

Și în orașul Hârlău se fac pregătiri pentru Ziua Națională și premierea a două cupluri de aur. Primarul orașului, Radu Curcă, a propus spre aprobare un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de circa 6.000 de lei.

Pe marginea acestui subiect au fost discuții intense deoarece consilierii din opoziție au spus că ar putea fi intepretată ca o acțiune cu caracter electoral în ziua votului.

Ei au solicitat ca cele două cupluri de aur care ar urma să fie premiate, să fie recompensate după Ziua Națională, eventual chiar în cadrul Consiliului Local.

Menționăm că autoritățile locale se pregătesc și pentru festivitățile de sfârșit de an. La Pașcani este programat festivalul de datini și obiceiuri de iarnă și spectacol de Revelion, iar la Hârlău, în primele zile ale noului an, un festival de datini de iarnă.

La Târgu Frumos de Ziua Națională vor fi doar depuneri de coroane. Apoi, în perioada 18-23 decembrie în fiecare seară vor fi concerte de colinde în oraș, iar după Crăciun, pe 28 decembrie, va avea loc Festivalul Cerbul-moștenire din străbuni, a XV-a ediție. Pentru noaptea de Revelion sunt pregătite artificii și cel mai probabil, un moment artistic, în zona bazarului.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer fragmentat
15.3 ° C
15.3 °
15.3 °
55 %
10.2kmh
81 %
lun
17 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat