Programul Tezaur. Noi titluri de stat pentru populaţie sunt lansate vineri, veniturile obţinute nu se impozitează

Ministerul Finanţelor lansează, vineri, patru noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,5% pe an şi 5% pe an în funcţie de scadenţă.
Potrivit Prospectului de emisiune publicat de Ministerul Finanţelor, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa de doi ani dobânda urcă la 4%, pentru cele pe 3 ani – 4,5%, iar pentru titlurile pe 5 ani – 5%.

Subscrierile pot fi realizate până pe 31 iulie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.

În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme, iar în mediul rural cu două zile mai devreme.

Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.

Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Începând din februarie 2019, Finanţele au emis lunar titluri de stat pentru populaţie în cadrul programului Tezaur, cu dobânzi cuprinse între 3,5% pe an şi 5% pe an.

Sursa: Agerpres

PULSUL ZILEI

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat