Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transporturilor de persoane.
O nouă prevedere a fost adăugată de Comisia pentru transporturi şi infrastructură prin care Consiliile Judeţene au o nouă atribuţie privind transportul rutier judeţean de persoane: „corelează programul judeţean de transport cu orarul de funcţionare al unităţilor de învăţământ, iar în situaţia în care nu se poate realiza aceasta, consiliile judeţene şi consiliile locale sunt obligate să asigure transportul elevilor prin curse regulate speciale”.