Proiect al Camerei Județene Agricole, pentru promovarea produselor autentice și tradițiilor, la Moțca

Proiect interesant coordonat de Camera Agricolă Județeană din Iași, la Moțca: În cadrul său se vor desfășura activități menite să promoveze tradițiile și obiceiurile din zonă, dar și produsele alimentare consacrate, cu rolul de a le încadra în brand-ul regiunii. Vineri la Casa Vânătorească din Moțca producători din țară și străinătate, îi vor delecta pe cei prezenți cu bucate alese și gătite după rețete consacrate de zeci de ani.
targ camera agricola
Vineri, începând cu orele 14.00, la Casa Vânătorească din comuna Moțca, va avea loc un eveniment important din cadrul proiectului ”Multiculturalitate – unitate în diversitate”, care își propune să aducă în lumină tradițiile de Crăciun din această zonă și să identifice în același timp produse autentice, care să poată deveni atestate tradițional. Proiectul implică participarea mai multor parteneri sociali din țară și străinătate, școli, O.N.G.-uri sau instituții culturale.

Toți cei prezenți la eveniment vor veni cu produse autentice locale precum alivenci, turte cu julfă, ciubuc, cozonac, plăcinte poale-n brâu, turtă dulce sau vor susține momente artistice care fac parte din categoria tradițiilor și obiceiurilor specifice acestei perioade din an, motiv pentru care activitatea de vineri se va desfășura sub titlul ”Dulciuri de Crăciun”, iar pofticioșii vor putea gusta din frumoasele bucate.
bucate

bucate traditionale
Camera Agricolă Județeană din Iași are deja experiența organizării a peste 30 de târguri la nivel local, regional și chiar internațional, așa cum declară Monica Ionela Pandelea, director executiv al instituției.
La aceste activități Camera Agricolă Județeană va fi reprezentată prin consilierul Eduard Elefteriu, care s-a mai ocupat cu astfel de proiecte și în trecut.
Precizăm că prin acest proiect inițiatorii și partenerii își propun continuarea activitatilor unui proiect similar desfășurat în toamna anului trecut, prin care se urmărește revigorarea tradițiilor de Crăciun din zona Pașcani, în special din comuna Moțca, specifice atât populației majoritare, cât şi minorităților conlocuitoare.

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
ploaie ușoară
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
81 %
7kmh
100 %
mar
10 °
mie
9 °
J
12 °
vin
9 °
S
12 °

Niciun articol afișat