Proiect al noului Cod Rutier: Şoferii „agresivi”, amenzi de 6-8 puncte şi reţinerea permisului

Şoferii ”agresivi” ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, printre manevrele incriminate fiind schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar.

40 de aleşi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea şi sancţionarea şofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente.

Propunerea legislativă prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria „şofat agresiv”.

Şoferii vor fi pedepsiţi, de asemenea, pentru: circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia; realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului; oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate.

Toate acestea ar putea fi sancţionate, potrivit proiectului lege înscris la Senat, cu amenzi contravenţionale din clasa a III-a, între 6 şi 8 puncte amendă.
Continuare pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Boala care afectează 1 din 5 adulţi români. E o adevărată problemă la nivel global

Obezitatea a devenit o adevărată problemă globală şi e tot mai des subiect în acele statistici care ne îngrijorează pe toţi. În România, în medie, 22% din populaţia adultă e obeză. Iar 55% dintre români sunt supraponderali. Riscurile medicale sunt...

Expoziții de tehnică și demonstrații ale pompierilor la Pașcani, de Ziua Protecției Civile – FOTO

𝟐𝟖 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔 – 𝐏𝐚𝐬̦𝐜𝐚𝐧𝐢 | 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐂𝐢𝐯𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝗜̂𝗻 𝗣𝗮𝘀̦𝗰𝗮𝗻𝗶, 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗣𝗿𝗼𝘁𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗖𝗶𝘃𝗶𝗹𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗹𝗲𝗷 𝗱𝗲 𝗮 𝗮𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗶𝗺-𝗽𝗹𝗮𝗻 𝗺𝗶𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗲𝘀𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮𝗹𝗮̆ 𝗮 𝗰𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗲𝗴𝗵𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝘇𝗶𝗹𝗻𝗶𝗰 𝗹𝗮 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶: 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗲𝗷𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘃𝗶𝗲𝘁̦𝗶𝗶, 𝗮 𝗯𝘂𝗻𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀̦𝗶 𝗮...

Pompierii din Pașcani și Târgu Frumos, pe podiumul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat – FOTO

Pompierii ieșeni, în competiție pentru excelență – rezultate la faza I a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat În data de 26 februarie 2026, în poligonul de antrenament al inspectoratului, s-a desfășurat faza I a Competiției...

Care sunt noile impozite la locuinţe, după ce Guvernul a mai tăiat din majorări

După majorările de impozite care au stârnit revoltă, guvernanţii schimbă din nou regulile. Clădirile vechi vor avea reduceri de până la 25%. În plus, persoanele cu dizabilităţi vor plăti şi cu 50% mai puţin la impozitul pentru locuinţe şi...

Testarea bebeluşilor cu boli rare, mai rapidă. Pas important făcut de România pentru sănătatea nou-născuților

România face un pas important pentru sănătatea nou-născuților. Registrul Național de Screening Neonatal a fost lansat. Vorbim despre un sistem digital, care va permite depistarea bolilor rare mult mai devreme, înainte de apariţia simptomelor. Testarea bebeluşilor se va face...

Când sunt Rusaliile în 2026: Weekend prelungit pentru angajații din România. Ce trebuie să știe salariații

Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, celebrată la 50 de zile după Paște. În anul 2026, evenimentul va fi marcat la începutul lunii iunie, oferind credincioșilor prilejul de a participa la slujbe religioase, dar și...

Alertă de fraudă. Metoda nouă prin care hoții te conving la telefon să le dai acces la datele personale

Fraudele online și telefonice devin tot mai sofisticate, iar tot mai mulți români povestesc experiențe în care escrocii folosesc identități false, pagini clonă și aplicații de mesagerie pentru a obține date personale sau bani. Cazurile recente arată cât de...

Ce se întâmplă cu cei care au plătit deja impozitele mărite, după reducerea anunțată de Guvern

Veşti bune pentru proprietarii de case şi apartamente vechi. Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi ordonanţa care prevede mai multe reduceri de impozite, deşi iniţial ea nu mai apărea pe ordinea de zi. Spre exemplu, clădirile mai vechi...

Analize gratuite pentru persoane vulnerabile pentru cancer colorectal, de sân și col uterin

𝗚𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗲 𝘃𝘂𝗹𝗻𝗲𝗿𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲: 𝘀𝗰𝗿𝗲𝗲𝗻𝗶𝗻𝗴 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮𝗻𝗰𝗲𝗿 𝗰𝗼𝗹𝗼𝗿𝗲𝗰𝘁𝗮𝗹, 𝗱𝗲 𝘀𝗮̂𝗻 𝘀̗𝗶 𝗰𝗼𝗹 𝘂𝘁𝗲𝗿𝗶𝗻 Institutul Regional de Oncologie Iași implementează din acest an, în județele din nord estul țării (Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț și Vaslui), trei proiecte de screening cu...

Când începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Ministerul Educației a aprobat calendarul

Ministerul Educaţiei a anunţat că, joi, a fost aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2026-2027. Astfel, în prima etapă, cererile se vor depune la unitatea de învățământ sau se vor transmite online, începând cu...
Paşcani
câțiva nori
1.5 ° C
1.5 °
1.5 °
67 %
4.3kmh
20 %
D
6 °
lun
11 °
mar
9 °
mie
11 °
J
10 °

Niciun articol afișat