Cristina Rizea, deputată REPER de Constanța, a depus o inițiativă legislativă care oferă posibilitatea ambilor părinți de a beneficia simultan de concediu de creștere a copilului, însoțit de acordarea indemnizației de creștere a copilului la care aceștia au dreptul.
„În anumite cazuri, necesitatea prezenței ambilor părinți în etapa incipientă a vieții unui copil este imperativă. De la educația timpurie până la elementele ce vizează sănătatea, motricitatea și dezvoltarea competențelor primare ale copilului, implicarea activă a ambilor părinți, în cazul în care aceștia consideră oportună o astfel de abordare, este de bun augur. Concret, propunerea este ca statul să susțină ambii părinți pentru a sta în concediul pentru creșterea copilului atât simultan, cât și în perioade separate așa cum este în prezent. Spre exemplu, ambii părinți pot opta pentru concediu de creștere a copilului în primele 6 luni de la naștere, cumulând împreună 12 luni, iar următoarele 12 luni pot fi luate de oricare dintre cei doi părinți,” se arată în comunicatul de presă al REPER.