back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

PROIECT | Întărirea autorităţii poliţistului, în dezbatere publică, organizată de MAI. Închisoare pentru ignorarea avertismentelor poliţiei şi amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze

MAI organizează, luni, dezbaterea publică privind proiectul de lege care presupune întărirea autorităţii poliţistului, acesta reprezentând răspunsul faţă de creşterea a numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului instituţiei.

La dezbaterea publică de luni, organizată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), se va discuta proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Actul normativ propus are drept scop şi protejarea poliţistului împotriva acţiunilor violente şi stabilirea clară, la nivel de lege, a procedurilor de intervenţie ale agentului.

„Poliţistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri poliţieneşti, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat sau să adopte o poziţie inofensivă care să excludă posibilitatea săvârşirii unei acţiuni violente îndreptate împotriva acestuia. Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă (ţinerea mâinilor la vedere, deasupra capului sau paralel cu solul, depărtarea picioarelor, adoptarea poziţiei şezut sau culcat) trebuie să fie adecvată pericolului pe care-l poate reprezenta persoana. Dacă persoana nu se supune solicitărilor poliţistului sau se apropie de poliţist după ce, în prealabil, a fost avertizată verbal prin cuvintele „Stai, poliţia! – Nu te apropia!”, se prezumă intenţia unei acţiuni violente împotriva poliţistului”, se arată în propunerea legislativă.

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat