Proiect: medicii specialişti în interne sau pediatrie pot deveni în 6 luni medici de familie

Rezidenţiatul ar putea fi făcut şi în cabinetele individuale ale medicilor de familie, conform unui proiect de lege depus şi semnat de peste 30 de parlamentari ai PSD, UDMR, PNL şi PMP.

Această propunere ar modifica şi completa Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, motivul principal fiind lipsa de medici de familie din mai multe sate şi comune din toată ţara, iniţiatorii sperând ca astfel să se rezolve măcar parţial această problemă. „Având în vedere lipsa de medici de familie din mai mult de 500 de comune din ţară şi luând în calcul că, din cele 11.300 de cabinete de medicină de familie funcţionale, în următorii 10 ani, se vor pensiona mai mult de 33% dintre medicii de familie activi în prezent, dar şi faptul că nu există momentan şansa de a suplimenta în mod eficient această lipsă de medici de familie, propunem prin modificarea noastră legislativă crearea posibilităţii reprofilării medicilor specialişti în pediatrie şi specialişti de interne în medici specialişti de medicină de familie, prin efectuarea unui stagiu de 6 luni, la propria solicitare“, se menţionează în expunerea de motive a proiectului.

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
17.2 ° C
17.2 °
17.2 °
44 %
4kmh
5 %
S
17 °
D
16 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
7 °

Niciun articol afișat