vineri, iulie 18, 2025
18.4 C
Paşcani
Login

Proiect. Pedepse mai dure pentru cei care își bat partenerele

Mii de femei din România cad victime anual violenţei domestice, dar şi unor legi care-i lasă pe agresori liberi în continuare. Situaţia s-ar putea schimba în curând. Potrivit unui nou proiect legislativ, procurorii vor putea trimite mai ușor în judecată agresorii și dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse de până la șapte ani de închisoare.

„Dădea doar la cap. Deci nimic care să lase vânătăi. Tras puternic de cap, iar ultima bătaie care a fost cea mai cruntă: efectiv m-a luat de păr – el e mai înalt mai solid – eu eram mai slabă la vremea respectivă şi m-a trântit de pământ de trei ori. M-a îmbrâncit de perete, m-a lovit, şi a dat sângele. Având şi o geacă albă pe mine, eram plină de sânge şi nu-mi dădeam seama de unde şi eram toată julită pe mâini, pe faţă”, și-a amintit o femeie, victimă a violenței domestice.

Femeia a fost bătută cumplit de mai multe ori de fostul soţ, după ce relaţia lor s-a destrămat din cauza unor probleme financiare. A reuşit să fugă de acasă împreună cu fiicele sale. Au trecut patru ani de atunci, dar agresorul continuă să fie un pericol pentru ea.

„Liber, munceşte, nu are nicio treabă, mă ameninţă în continuare”, a spus femeia.

Continuarea pe DIGI 24

Recomandări