back to top
luni, februarie 16, 2026
-4.6 C
Paşcani

Proiect: Reguli noi la Pascani, pentru iubitorii de animale – DOC

Consilierii păşcăneni din opoziţie au iniţiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui regulament de gestionare şi circulaţie a animalelor de companie pe raza municipiului Paşcani. Documentul urmează să fie supus dezbaterii publice apoi aprobării legislativului local. Iniţiatorii propun reguli stricte atât pentru iubitorii de animale care locuiesc în spaţii comune cât şi cei de la case.

De exemplu locatari de la bloc pot creşte şi întreţine animale de companie doar cu acordul Asociaţiei de Proprietari iar acolo unde acestea lipsesc cu voia tuturor locatarilor din scara. Situaţia se complică acolo unde sunt mai mult de două animale de companie deoarece ar fi nevoie de acordul tuturor locatarilor autentificat la notar.
Înafara blocului, pe scări, pe spaţiile verzi sau domeniul public/privat al municipiului este interzisă creşterea sau întreţinerea animalelor şi sunt prevăzute sancţiuni în acest sens.
Cei care cresc câini de companie la case o pot face doar dacă sunt asigurate condiţiile sanitar veterinare conform prevederilor legale,  câte un câine la 500 mp de teren. Proprietarii trebuie să declare numărul lor la Serviciul de Gospodărie Comunală la începutul anului sau ori de câte ori este cazul să îi vaccineze, deparaziteze, să lea asigure hrana necesară şi să nu îi lase pe domeniul public său privat al municipiului. Şi înmulţirea lor ar trebui să fie controlată. În proiectul se arată că pisicile şi câinii care nu sunt de rasă trebuie sterilizaţi.
Regulamentul prevede şi măsuri pentru plimbarea câinilor pe domeniul public. Neapărat în lesă iar cei de talie mare şi mijlocie şi cei din rasele periculoase trebuie să aibă botniţă. De asemenea însoţitorii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate al animalului de companie precum şi ustensilele necesare pentru a face curăţenie în urma lui. Este interzisă intrarea cu câini în instituţii, săli de spectacole sau de sport mijloace de transport pieţe şi locuri de joacă cu excepţia celor ai poliţiei.
În ceea ce priveşte animalele scăpate pe domeniul public ele pot fi recuperate în maxim 7 zile de la capturare, după achitarea cheltuielilor de întreţinere. Amenzile prevăzute în regulament sunt de la 250 la 1200 lei.
Iniţiatorii au refuzat să comenteze pentru BIT TV conţinutul proiectului de regulament.

În Paşcani anual sunt strânşi de pe străzile municipiului peste 500 de câini fără stăpân, spune primarul Dumitru Pantazi. Numărul lor este în creştere din cauza înmulţirii dar şi pentru că ar fi aduşi şi din alte localităţi.

REGULAMENT PRIVIND GESTIONAREA SI CIRCULATIA ANIMALELOR DE COMPANIE by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Accident cu trei victime la Moțca

Comunicat ISU :Intervenție la un accident rutier produs în zona localității Moțca, intersecția DN 2 cu DN 28A În această seară, prin apel la numărul unic de urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la producerea...

Senatorul Lucian Rusu: Nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași –...

Au fost depuse nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor de la Tronsonul 2 al Autostrăzii #A8: Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni. Este încă un pas care arată interes, competiție și, mai ales, intrarea proiectului într-o...

Consilierul județean Mihai Dediu: Primarul Marius Pintilie – zero investiții, mii de minciuni!

Așa înțelege primarul Marius Pintilie să respecte oamenii din #cartierul Aerodrom - locuitorii de pe străzile Grigore Ureche, Amurgului și din zonele învecinate, care trăiesc la case și plătesc an de an impozite considerabile pentru bugetul local, pe terenuri...

Guvernul a stabilit minivacanța de Paște 2026. Câte zile libere vor avea angajații și elevii

Guvernul a stabilit programul zilelor libere de Paște din 2026, oferind angajaților o minivacanță de patru zile consecutive. Elevii vor beneficia de o vacanță extinsă, de aproape două săptămâni, ideală pentru odihnă și activități în familie. În plus, calendarul...

Moșii de iarnă 2026. Ce se face în Sâmbăta morților, pe 14 februarie

Moșii de iarnă din 2026 sunt pomeniți pe 14 februarie, în Sâmbăta morților, una dintre cele mai importante zile dedicate celor adormiți. Credincioșii merg la biserică, dau de pomană și se roagă pentru sufletele celor plecați dintre noi. Află ce...

„Butonul Roșu” împotriva bullyingului: compania ieșeană Adservio și Poliția Română lansează un mecanism național de raportare a violenței în școli

Compania ieșeană Adservio, cunoscută pentru dezvoltarea catalogului digital utilizat în peste 1.200 de școli din România și străinătate, a semnat un parteneriat național cu Inspectoratul General al Poliției Române pentru implementarea mecanismului „Butonul Roșu”, destinat semnalării cazurilor de violență...

Pericol pentru o casă din Sodomeni. Apa de pe stradă ajunge în curte

O familie din suburbia Sodomeni a municipiului Pașcani se teme că locuința i-ar putea fi afectată din cauza apei care se scurge de pe strada Moș Ion Roată. La fiecare ploaie mai serioasă, apa adunată pe carosabil se scurge...

Consilierul Vlad Macovei: Nu sunt prieten cu primarul. M-a dezamăgit!

Consilierul PSD Vlad Macovei "se leapădă" de primarul municipiului, Marius Pintilie.  Pe rețelele de socializare au apărut numeroase comentarii din care reiese că cei doi adversari politici ar fi, de fapt, prieteni și că aceștia și familiile lor și-ar...

Le schimbă „direcția”? Un consilier pașcanean strânge semnături pentru dizolvarea CL și demiterea primarului

Situație inedită la Pașcani. Un consilier local a început să strângă semnături pentru dizolvarea legislativului din care face parte, dar și pentru demiterea primarului municipiului, Marius Pintilie. Într-o postare pe rețelele de socializare, Sorin Olariu a spus că unii...

Cadre didactice de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, perfecționare în Franța pentru utilizarea teatrului ca metode inovative de lucru

C.P. Cadrele didactice de la Liceul Special ”Moldova”, din Târgu - Frumos se perfecționează în Caen, Normandia (Franța) prin programul de mobilitate Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 În perioada 09 – 13 Februarie 2026, în cadrul planului de acreditare Erasmus+, o delegație formată...
Paşcani
cer acoperit de nori
-3.6 ° C
-3.6 °
-3.6 °
84 %
9.9kmh
100 %
lun
-1 °
mar
-0 °
mie
-1 °
J
1 °
vin
-1 °

Niciun articol afișat