Promoţia anului 1961 a Colegiului National „Mihail Sadoveanu” din Pascani, la acea vreme Scoala Medie Mixta „C. Burca” a aniversat sâmbătă, 18 mai, 52 de ani de la absolvire, iar deceniile scurse de la absolvire, au dat evenimentului stralucirea reîntâlnirilor memorabile.
Au trecut peste 50 de ani de la terminarea liceului, pentru absolvenţii care s-au reunit sambata la Casa de Cultura „Mihail Sadovenu” din Pascani, prin eforturile celor care s-au ocupat de organizarea evenimentului. Emoţionaţi peste măsură, cei 16 elevi s-au prezentat distinsi si eleganti, la intalnirea cu fostii colegi, dar si cu amintirile dragi si nepretuite. A urmat tradiţionala oră de dirigenţie, unde s-au depănat amintiri şi si-au povestit toti realizarile, implinirile.
Atmosfera a fost emotionanta, cu imbrăţişări şi lacrimi discrete, cu destainuiri si nostalgii. O promotie de exceptie, cum au caracterizat-o dascalii lor prezenti la eveniment, tinand cont ca majoritatea au urmat dupa absolvirea liceului, studii superioare. Din absolventii acelei generatii au ajuns de-a lungul timpului academicieni, ambasadori, profesorii universitari, lectori sau scriitori. ziarulorizont.info