Propunerea pentru o declaratie de unire a Republicii Moldova si Romania, depusa astazi de consilierii PMP la Pascani si Iasi

C.P. 100 de ani au trebuit României și Republicii Moldova să înțeleagă că este momentul să redevină o singură țara. 100 de ani ne-au trebuit nouă, românii de pe ambele maluri ale Prutului, să înțelegem că stă în puterea noastră să cerem reîntregirea țării și că uniți ne putem face auzită vocea.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România.

Ȋn condițiile ȋn care decretul regal de promulgare a actului unirii Basarabiei cu România, dat de Regele Ferdinand I, a fost semnat la Iasi, astăzi, Consiliul Local Iași trebuie să-și asume, oficial, declarația de susținere a unirii a Republicii Moldova cu România. Anul Centenarului trebuie să fie marcat de acest eveniment care va da grai dorințelor bunicilor și părinților noștri.

Consiliul Local Iași are șansa de a scrie istorie, călcând pe urmele celor aproape 100 de localități din Republica Moldova care au semnat și asumat declarația de susținere a unirii celor două țări. Cele mai importante argumente pentru această decizie sunt cele istorice, marcate de lupta pentru reîntregirea spirituală și națională. Suferințele trecutului, lupta până la sânge pentru pământul românesc, trebuie omagiate astăzi. Nu trebuie uitate nici deportările către lagărele sovietice sau pușcăriile din care intelectuali români de seamă, reprezentanți ai bisericii și oștirii, lideri politici și nenumărați luptători pentru libertatea și demnitatea națiunii române, mulți rămași anonimi, nu s-au mai întors.

De-a lungul timpului, Republica Moldova a păstrat vie suflarea românească în ciuda deciziilor luate în vara anului 1939, când Stalin și Hitler au semnat tratatul de distrugere și împărțire a teritoriilor, pactul Ribbentrop – Molotov, o decizie fără precedent în istorie, care, din păcate, și astăzi mai este în vigoare.

Totodată, ca argumente pentru prezenta propunere de hotărâre de Consiliu Local putem aduce ȋn discuție și:

  1. Originea comună și identitatea națională a românilor de pe ambele maluri ale Prutului
  2. Limba oficială recunoscută de Curtea Constituțională a Republicii Moldova este româna
  3. Obligația morală pe care o are România față de Republica Moldova

Prin prisma celor prezentate, și convinși de faptul că fiecare consilier local va da curs solicitării noastre de a fi parte din istoria reîntregirii țării, Partidul Mișcarea Populară Iași solicită adoptarea prin hotărâre de Consiliu Local a declarației de susținere a unirii dintre Republica Moldova și România precum și amenajarea unui punct unde ieșenii să poată să semneze documentul ȋn cauză.

PROIECT DE HOTĂRÂRE
privind adoptarea declaraţiei de susţinere a unirii Republicii Moldova cu România şi înfiinţarea unui punct de semnare a declaraţiei de către cetăţenii Municipiului Iaşi

 

Consiliul Local al Municipiului Iaşi în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Semnarea declarației de susţinere a unirii  Republicii Moldova cu România și adoptarea acesteia ȋn şedinţă solemnă ȋn data de 27 martie 2018

Art. 2 Ȋnființarea unui punct ȋn cadrul Primăriei Municipiului Iași destinat semnării declarației de unire de către cetățenii Municipiului Iași

Art. 3 De punerea în aplicare a prezentei hotărâri se va ocupa secretariatul tehnic al Primăriei Municipiului Iaşi

   

 

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat