Protopopiatul Pașcani vă invită la tradiționalul concert de colinde, ce va avea loc duminică, 14 decembrie

Protopopiatul Pașcani organizează duminică, 14 decembrie 2025, un concert de colinde dedicat începutului perioadei festive de iarnă. Evenimentul, intitulat „Vine Crăciunu’ pe seară”, va avea loc la Casa de Cultură din municipiu, începând cu ora 17:00, iar intrarea este liberă.

Pe scenă vor urca Corul „Învierea”, Corul de Copii și Tineri „Clopoțeii Cerului” și Grupul Psaltic „Agapis”, toate formațiile fiind coordonate de dirijorul și preotul Alexandru Baciu.

Preotul protopop, Gheorghe Muraru, invită întreaga comunitate să participe la acest eveniment.

Emoția și bucuria Nașterii Domnului, dar și atmosfera festivă vor fi transmise prin corurilor participante. Organizatorii anunță o seară în care tradiția și bucuria sărbătorilor se vor împleti în interpretări corale pline de sensibilitate.

Cei prezenți sunt invitați să se bucure de o seară caldă, cu multă emoție.

La concert, voluntarii din cadrul Asociației Teofil cel Milostiv, vor amenaja standuri cu ornamente handmade de Crăciun realizate chiar de ei și care vor fi puse la vânzare. Bănuții care vor fi adunați vor fi folosiți pentru a ajuta în prag de sărbători familiile și persoanele cu posibilități reduse din cadrul Protopopiatului Pașcani.

 

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
7.2 °
87 %
6.9kmh
100 %
mie
14 °
J
11 °
vin
10 °
S
13 °
D
9 °

Niciun articol afișat