PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală pentru sfânta Înviere ( txt si audio)

„Când voi fi ridicat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32)

Misterul pascal, pe care îl retrăim an de an, reprezintă de fapt glorificarea Domnului nostru Isus Cristos şi drumul pe care l-a ales ca să ne aducă mântuirea. El se oferă şi se jertfeşte pentru ca şi noi, urmându-l, să ne bucurăm de aceeaşi înălţare şi glorificare.

Audio: Pastorala_PS_Petru_Gherghel_Pasti_2013

Invitaţia lui este clară: „Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează, nu este vrednic de mine” (Mt 10,38); „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc 8,34); „Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine, nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14,27).

Numai cine se înscrie pe acest drum de dăruire şi de jertfă, pe o asemenea cale a crucii şi a iubirii, numai acela poate să ajungă cu el în glorie, să se bucure de lumina pe care vrea să ne-o dăruiască Cristos. „Eu sunt lumina lumii, ne asigură el, iar cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8,12).

Misterul crucii şi al morţii

În iubirea sa infinită, Isus, venind pe pământ, a împlinit un proiect pe care doar Dumnezeu putea să-l conceapă şi să-l realizeze. Un drum străin de orice gândire omenească, o cale care urma să fie argumentul cel mai puternic al iubirii divine, îmbrăţişarea crucii, drumul jertfei şi al Calvarului, drumul umilinţei şi al înfrângerii în ochii lumii, drumul morţii care apoi să se întoarcă în drumul glorificării şi al înălţării.

Punctul central al misterului pascal este crucea şi învierea, moartea şi înălţarea, umilirea şi glorificarea. Pentru acest moment s-a pregătit şi s-a îndreptat pe tot parcursul vieţii sale pe pământ, pe care a coborât ca să se ofere, pentru ca omul, subjugat şi stăpânit de păcat, să fie eliberat şi înălţat la gloria pentru care a fost creat.

Când voi fi înălţat de la pământ, când voi fi ridicat pe cruce, îi voi atrage pe toţi şi pe toate la mine (cf. In 12,32). Cine s-ar fi gândit vreodată la un asemenea plan? Cine a mai ales să se umilească cum a făcut-o el? Numai Dumnezeu cel bogat în milostivire şi plin de iubire.

Apostolul neamurilor, prezentând acest adevăr şi mister dumnezeiesc, avea să declare credincioşilor din Filipi, în una dintre cele mai impresionante pagini de preamărire a înţelepciunii şi bunătăţii divine: „El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat (s-a golit) pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,6-8).

Aceasta e realitatea. A coborât pe pământ, s-a făcut asemenea oamenilor, s-a dăruit cu totul şi a lăsat să fie răstignit pe cruce, să fie înălţat pe acest tron, ca de acolo să strige către Tatăl: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac! S-a săvârşit! În mâinile tale încredinţez sufletul meu!” (cf. Lc 23, 33-44).

Aşadar, în centrul misterului pascal al mântuirii stă crucea, iar pe cruce însuşi Fiul lui Dumnezeu, ridicat de la pământ, ca să-i atragă pe toţi la sine, ca să-i poarte pe toţi, prin înviere, la glorificare şi la fericire veşnică.

Impresionant! Un centurion, un soldat roman, văzând cele ce s-au petrecut pe Calvar, şi privind spre cel răstignit, a ajuns să declare împreună cu ceilalţi soldaţi: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54); „Cu adevărat omul acesta era drept” (Lc 23,47).

Cel drept a fost înălţat pe cruce, Dumnezeu a îmbrăcat firea omului, s-a făcut asemenea oamenilor, devenind astfel Fiul Omului, el fiind Fiul lui Dumnezeu, ca să-i atragă pe toţi la el şi să-i împace cu Tatăl.

Acum are loc ora glorificării, ora răscumpărării; pe Calvar şi pe cruce se desăvârşeşte împăcarea omului cu Dumnezeu, ora glorificării sale şi a celor ce cred în el.

Misterul învierii şi al glorificării lui Cristos

Când voi fi ridicat de la pământ, când voi ieşi biruitor din mormânt, atunci îi voi atrage şi-i voi aduna pe toţi la mine.

Acesta este momentul victoriei, pecetluirea sacrificiului şi a iubirii – Învierea. Acum a fost confirmat cuvântul său: Când voi fi ridicat de la pământ, când voi urca pe cruce, voi birui, voi învinge. O biruinţă iscălită cu sângele său, o iubire întărită prin biruinţa morţii, o victorie definitivă. Acesta e misterul mântuirii veşnice, misterul învierii fericite.

La acest moment al dăruirii şi al glorificării sale făcea referinţă Isus când i-a întâmpinat pe grecii sosiţi la templu pentru sărbătoare, care doreau să-l vadă. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,23-24). Pentru a aduce rod e nevoie de jertfă, căci numai jertfa şi moartea garantează viaţa, învierea şi glorificarea.

În imnul cristologic, pe care apostolul neamurilor l-a transmis credincioşilor din Filipi, găsim concluzia divină, aş zice, urmarea normală a umilirii şi morţii lui Isus, cu care Tatăl l-a onorat pe Fiul său ascultător până la moarte: „Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume, care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,9-11). Este răsplata divină pentru ascultarea şi iubirea Fiului său, este de fapt adevărata sa glorificare. Este învierea glorioasă a lui Isus, înviere şi înălţare promisă tuturor celor care îl vor urma pe calea crucii şi care vor crede în numele lui.

Misterul bucuriei credinţei noastre

Sfinţiile voastre, dragi şi iubiţi credincioşi,

„Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi” (1In 4,16), aşa se adresa Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, acum papă emerit, tuturor creştinilor şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, în mesajul său pentru Postul Mare, pe care am avut fericita ocazie să-l trăim, arătându-ne că acest timpeste o ocazie preţioasă pentru a medita asupra raportului dintre credinţă şi caritate: dintre credinţa în Dumnezeu, în Dumnezeul lui Isus Cristos, şi iubire, care este rod al acţiunii Duhului Sfânt şi ne conduce pe un drum de dăruire faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi”. Pe drept cuvânt, el ne-a ajutat, încă o dată, să pătrundem în marele mister al iubirii divine, căci „credinţa ni-l arată pe Dumnezeul care l-a dat pe Fiul său pentru noi şi trezeşte astfel în noi certitudinea victorioasă că acest fapt e adevărat: Dumnezeu este iubire!… Credinţa care devine conştientă de iubirea lui Dumnezeu, ce se revelează în inima străpunsă a lui Isus pe cruce, trezeşte la rândul său iubirea. Ea este lumina – în realitate singura – care luminează mereu din nou o lume aflată în întuneric şi care ne dă curajul de a trăi şi de a acţiona”. Toate acestea ne fac să înţelegem că principala atitudine distinctivă a creştinilor este tocmai „iubirea bazată pe credinţă şi plăsmuită de ea” (DCE, 7).

Cine se lasă luminat de credinţă înţelege, cu adevărat, misterul jertfei pe care a ales-o Isus Cristos, îmbrăţişând crucea. Credinţa este singura în stare să-l facă pe om să se bucure de victorie şi să ajungă împreună cu Cristos la măreaţa sa glorificare.

Retrăind, în acest binecuvântat An al Credinţei şi al Familiei, cu vie credinţă şi reînnoită însufleţire, misterul dăruirii, al morţii şi al învierii sale glorioase, împreună cu întreaga Biserică locală, cu întreaga familie creştină, alături şi împreună cu păstorul cel nou al Bisericii noastre, papa Francisc, pentru care ne-am rugat, ca Dumnezeu să-l aleagă şi să-l aşeze în fruntea Bisericii, şi pentru care nu vom înceta să ne rugăm ca el să ne întărească în credinţă, proclamăm, acum de sărbătoarea sărbătorilor, sfânta Înviere, cu un nou entuziasm şi cu o nouă speranţă de înviere, bucuria credinţei noastre, spunând:

Moartea ta o vestim, Doamne,
şi învierea ta o mărturisim
până când vei veni în slavă!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

PULSUL ZILEI

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...

Pregătiri pentru un centru de sănătate mintală la Pașcani

Spitalul de Urgență Pașcani intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor (CSMPA) în clădirea unde a funcționat Grădinița cu Program Prelungit nr. 1, pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Conducerea unității medicale a solicitat...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Două tragedii l-au convins pe PNL-istul Alexe să pună piatră pe un drum județean

300.000 lei - atât costă repararea drumului județean pe care s-au împotmolit ambulanțele. A fost nevoie de două tragedii pentru ca președintele Consiliului Județean, liberalul Costel Alexe, să le acorde atenție și locuitorilor satului Bojila. Suma de 308.000 lei...

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...
Paşcani
nori împrăștiați
3.4 ° C
3.4 °
3.4 °
72 %
2.1kmh
28 %
vin
13 °
S
11 °
D
11 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat