PSA taie frunză la câini. Doi directori şi şapte salariaţi nu ştiu ce să facă după ce au rămas fără apă şi canalizare

Situaţie fără precedent la fostul operator de apă şi canalizare din Paşcani. Deşi au trecut mai bine de două luni de zile de când serviciile au fost delegate societăţii ieşene Apa Vital, administraţia locală nu a stabilit încă ce urmează să se întâmple cu Prest Serv Apa, societate rămasă fără obiect de activitate.
La începutul săptămânii trecute, luni de la ora 14.00 noul Consiliu de Administratie s-a întrunit în şedinţă dar nu s-a luat nici o decizie. Asta deşi pe ordinea de zi erau subiecte importante de discutat. Este vorba despre reconfirmarea în funcţie a actualului director, Aristotel Katzighera şi stabilirea unui nou contract de mandat dar şi activităţile care urmează să fie desfăşurate. Pentru că aceste probleme nu au fost discutate suficient în Consiliul Local, şedinţă a fost reprogramată.

Deocamdată nu se ştie când şi nici cât va mai dura acesta stare de incertitudine. Unul dintre membrii Consiliului de Administratie susţine că cea mai bună soluţie ar fi că fosta societate de apă să fie comasata cu cea de salubritate, conform unei propuneri discutată recent în Consiliul Local. Inginerul şef al regiei de termoficare, Sorin Nacuta, susţine că în acest fel cele două societăţi ar putea să îşi rezolve o serie de probleme.

În momentul de faţă la societatea Prest Serv Apa SA Paşcani mai lucrează şapte salariaţi, contabili, jurişti, personalul de pază şi doi directori. Ei sunt plătiţi din încasarea facturilor restante, singură activitate pe care o desfăşoară. Menţionăm că fostul director Ioan Prisecaru s-a pensionat la scurt timp după ce serviciile de apă şi canalizare au fost delegate operatorului ieşean.

PULSUL ZILEI

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrânul a fost operat de urgență de ocluzie intestinală și a fost salvat. El este cel mai vârstnic pacient din istoria statistică...

Fără apă, trei strazi din Târgu Frumos

În vederea realizării unor lucrări de investiții care constau în executarea unor legături la conducta de apă potabilă recent înlocuită, situată la intersecția străzilor Theodor Neculuță și Ecaterina Teodoroiu, lucrare ce face parte din Contractul nr. 141/02.06.2025, în ziua...

Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea

Primăvara astronomică începe oficial în fiecare an odată cu echinocțiul de primăvară, un fenomen spectaculos în care ziua și noaptea sunt aproape egale pe tot globul. În 2026, acest moment important va avea loc pe 20 martie, când Soarele...

Oscar 2026. One Battle After Another, marele câștigător al galei și record pentru Sean Penn. Lista completă a câştigătorilor

„One Battle After Another” a fost ales cel mai bun film la cea de-a 98-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, câştigând şase statuete în total. „Sinners”, filmul cu cele mai multe nominalizări, a câştigat...

Google Maps a primit cea mai importantă actualizare din ultimii 10 ani. Ce presupune noua funcție „Ask Maps” și cum se creează hărți 3D...

Google a lansat recent o actualizare majoră pentru serviciul său de navigație și hărți, Google Maps, prin integrarea Gemini în cadrul platformei. Noile funcții AI, precum „Ask Maps” și funcțiile inteligente vor fi disponibile momentan doar în Statele Unite...

Elevii dau proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Câte școli au anulat examenul

Elevii de clasa a VIII-a susțin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naționale. Anul acesta, simularea Evaluării Naționale nu se desfășoară în toate școlile, după ce sindicatele din domeniu au cerut profesorilor să nu participe la testări...

Google lansează un instrument de predicție a viiturilor bazat pe AI și Gemini

Google a anunțat dezvoltarea unui nou instrument de predicție a viiturilor, bazat pe inteligență artificială, care utilizează modele mari de limbaj pentru a anticipa apariția inundațiilor rapide în zonele urbane. Este pentru prima dată când compania folosește un model de...

VIDEO Autostrada Moldovei A7 Bacău – Pașcani. Mobilizare impresionantă a constructorului pe loturile de la Trifești la Pașcani, potrivit DRDP Iași

Mobilizare impresionantă a constructorului pe șantierul autostrăzii A7, Bacău – Pașcani, loturile 2-3, de la Trifești la Pașcani, anunță DRDP Iași, care a publicat noi imagini cu lucrările de pe aceste două loturi construite de UMB. „Peste 600 de...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
56 %
2.6kmh
6 %
lun
13 °
mar
13 °
mie
9 °
J
5 °
vin
5 °

Niciun articol afișat