PSD Pașcani critică noua majoritate din Consiliul Local: Un parteneriat PNL-AUR făcut pe genunchi

Organizatia PSD Pașcani critică noua majoritate din Consiliul Local, dintre PNL si AUR, parteneriat  care a asigurat votul pentru numirea  lui Claudiu Bodoașcă in funcția de viceprimar al municipiului.

Iată comunicatuld e presă:

Partidul Național Liberal (PNL) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au demonstrat astăzi că se află într-o relație, ori parteneriat, de colaborare, la nivelul Consiliului Municipal Pașcani. Un parteneriat, din punct de vedere al PSD Pașcani, făcut din nou pe genunchi, așa cum a fost și relația dintre PNL și Pro România din perioada 2020-2024.

Astăzi PNL și AUR au stabilit viceprimarul municipiului, prin vot secret, dar asumat fără un parteneriat scris. Un parteneriat din care trebuie să cunoaștem proiectele asumate. Atragem atenția că o asemenea situație este una foarte dăunătoare democrației și riscăm să ajungem ca în trecut, atunci când între primarul municipiului și viceprimar au fost situații tensionate, neînțelegeri și reacții publice în detrimentul dezvoltării comunității.

Consilierii PSD nu au participat la vot întrucât nu acceptă discuții și negocieri de culise. Tot ceea ce ne dorim este transparență publică. Așa cum am mai spus, consilierii locali PSD, vor fi vocea opoziției și vom sancționa orice derapaj al actualei administrații peneliste.

Totodată, vom reprezenta un partener de dialog onest și contructiv al tuturor celor care doresc binele comunității.

Speranța noastră este aceea că disputele din campania electorală vor fi uitate, iar toate eforturile vor fi concentrate pe implementarea proiectelor de dezvoltare locală, parte dintre acestea demarate de către administrația PSD.

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
68 %
2.5kmh
100 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat