Organizaţia PSD Paşcani a început pregătirile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a.c. În cursul zilei de vineri, 9 octombrie, începând cu ora 12.00 Biroul Politic a fost convocat în şedinţa pentru desemnarea candidaţilor.
În urma votului s-a stabilit că preşedintele organizaţiei Dumitru Pantazi că candideze pentru un mandat de deputat iar Vasile Axinte, parlamentar în funcţie, să candideze pentru un mandat de senator. Propunerile vor fi înaintate organizaţiei judeţene iar o decizie finală privind ordinea pe liste va fi luată săptămâna viitoare.
Conform unor surse neoficiale Pascaniul ar urma să primească doar un loc eligibil, la Camera Deputaţilor. Mai plauzibilă este însă varianta că Dumitru Pantazi să fie pe locul 4 la Camera Deputaţilor iar Vasile Axinte pe locul 3 la Senat, primul dintre ele fiind considerat semieligibil, având în vedere frământările din interiorul organizaţiei judeţene a PSD.
De asemenea pe listele de candidati este posibil sa fie si Gabriela Nedelcu pentru Camera Deputatilor si Bogdan Alexa pentru Senatul Romaniei, pe locuri neeligibile.
Menţionăm că în aceeaşi şedinţa s-a făcut o analiză a rezultatului alegerilor locale. Conducerea organizaţiei a ajuns la concluzia că PSD a pierdut Primaria Paşcani din cauza contextului politic actual, la nivel local şi naţional iar pentru Consiliul Local, PSD a castigat alegerile, cu cateva sute de voturi mai mult decat PNL, chiar daca cele doua formatiuni politice au acelasi numar de mandate, cate 8 fiecare.