Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️
Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, convocată pentru a discuta organizarea unui referendum privind activitățile de jocuri de noroc în municipiu.
Absența consilierilor locali din partea PNL și AUR la comisii și în plen a făcut imposibilă desfășurarea ședinței și dezbaterea unui subiect de interes major pentru comunitatea locală. Considerăm că această situație ridică semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor democratice și a dreptului cetățenilor de a-și exprima opinia asupra unor probleme care îi afectează direct.
În acest context, solicităm explicații publice din partea administrației locale, inclusiv din partea primarului , cu privire la circumstanțele care au condus la această situație.
Organizația PSD Pașcani își reafirmă angajamentul pentru transparență, dialog și respect față de cetățeni, susținând necesitatea implicării directe a comunității în luarea deciziilor importante pentru oraș.
PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!
PULSUL ZILEI
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6
°
C
9.6
°
9.6
°
86 %
3.5kmh
100 %
J
13
°
vin
12
°
S
14
°
D
16
°
lun
20
°
