PSIHOLOGUL DE WEEKEND: «Te urăsc, mamă!» – Conflictele dintre generaţii, la apogeu

„Luaţi-o, faceţi-i ce ştiţi, eu nu mai pot cu ea! Până nu îşi revine, eu nu o mai primesc acasă! Să se ducă unde o şti!” Aşadar, mă aflam faţă în faţă cu o adolescentă de a cărei educaţie eram responsabilă până în măduva oaselor. O atmosferă tensionată, o durere ce mocnea în sufletele a doi oameni chinuiţi de mult prea multe întrebări şi mult prea puţine răspunsuri”

Cu greu am reuşit să o conving pe mamă să rămână, dorindu-mi să aflu ambele „adevăruri” şi să obţin o implicare în procesul ce urma, nu doar unilateral. Concluziile primei şedinţe în care aproape că nu am intervenit deloc, au fost notate în jurul unui cuvânt definitoriu limbajului verbal şi nonverbal, „război”. Cuvinte grele, posturi agresive, promisiuni acide, tendinţe de părăsirea cabinetului, toate acestea s-au desfăşurat în 60 de minute care, chiar şi pentru mine, au fost epuizante. Efectul de catharsis a fost cât se poate de absent, mama şi fiica putând continua în acelaşi ritm multe întâlniri viitoare.

Continuarea pe ziaruldeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...
Paşcani
câțiva nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
75 %
5.3kmh
17 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
10 °
mar
14 °

Niciun articol afișat