Putem face Crăciun mai fericit unei familii nevoiașe din Pașcani

C.P. – „O familie din Municipiul Paşcani are nevoie urgentă de ajutorul nostru.

Familia Ignat este formată din 3 membri, un băieţel în vârstă de 11 ani şi o fetiţă în vârstă de 15 ani, ambii aflaţi în grija tatălui. Mama acestora i-a părăsit în urmă cu 9 ani, implincându-se într-o relaţie extraconjugală. Pe lângă cei doi copilaşi, tatăl o are în grijă şi pe bunica acestora, careia, în urmă cu puţin timp, i-a fost amputat unul dintre picioare.

FAMILIA IGNAT

Valentin Ignat, tatăl copiilor, în urmă cu câteva luni şi-a pierdut locul de muncă, iar singurul lor venit este reprezentat de pensia bunicii.

Copleşiţi de greutăţi, locuind într-o garsonieră, membrii familiei se confruntă cu probleme de ordin financiar şi nu numai. Condiţiile de trai ale acestora, inumane şi nepermise, creează probleme de sănătate, atât copiilor, cât şi adulţilor din familie.

Mai mult ca oricând, cuvintele sunt de prisos, însă sperăm că împreună vom schimba ceva în viaţa acestora şi le vom putea salva sănătatea aflată în mare pericol.
Apelăm la bunăvoinţa dumneavoastră pentru a ajuta acest caz. Orice ajutor, oricât de mic ar fi, este binevenit.

Date de contact: 076 550 5291 – Valentin Ignat
076 153 6540 – Sabina Găină
078 417 2692 – Ionuţ Gândac”

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
61 %
6.1kmh
6 %
S
10 °
D
10 °
lun
11 °
mar
12 °
mie
8 °

Niciun articol afișat