RAGCL are nevoie de câteva milioane, ca să treacă iarna. Grevă şi închiderea gazului au fost evitate, creşte din nou preţul la căldură

Grevă anunţată de salariaţii regiei păşcănene de salubritate nu a mai avut loc. Nemulţumiţi că nu şi-au încasat salariile pentru luna decembrie,  ei au cerut explicaţii de la conducerea unităţii şi au ameninţat că încetează lucrul. Discutiile au avut loc azi dimineaţa, în prezenţa liderului de sindicat. Directorul RAGCL a hotărât că banii adunaţi în casierie din ultimele zile să fie folosiţi pentru achitarea drepturilor salariale,  nu pentru plata facturii la gaz aşa cum a cerut primarul municipiului. Tot astăzi a fost achitata şi factura pentru închirierea autobuzelor.
Încasările din ultimele zile au fost cheltuite pe salarii,  în contextul în care furnizorul de gaz a ameninţat că închide robinetele pentru neplata unei facturi, în avans, de peste 1,2 milioane de lei. Acelaşi furnizor a notificat regia, in cursul zilei de astazi,  că nu va mai întrerupe gazul, după o discuţie avută cu primarul Dumitru Pantazi care s-a deplasat la sediul firmei, spune directorul regiei.
RAGCL Paşcani a cerut mandat de la Consiliul Local în calitate de unic acţionar, aprobarea de a demara procedura de intrare în insolventa. Asta deoarece regia are datorii de aproape 40 de milioane de lei, conturile blocate şi nu îşi poate susţine principalele activităţi, din încasări.
Într-o informare trimisă primarului si consilierilor,  conducerea RAGCL precizează că unitatea ar avea nevoie, de la bugetul local, de peste 2,1 milioane de lei pentru a putea să furnizeze căldura până în luna aprilie, inclusiv.

Primăria a achitat deja în avans o parte din subvenţia la căldură pentru anul în curs, peste 1 milion de lei, iar anul trecut, cca 2,4 milioane de lei din taxele şi impozitele încasate de la cetăţeni.

Conform unor surse neoficiale săptămâna viitoare Consiliul Local va fi convocat în şedinţă extraordinară pentru majorarea, din nou,  a preţului de producţie al căldurii şi implicit a subvenţiei la căldură. În momentul de faţă RAGCL Paşcani are cel mai mare preţ de producţie din ţară, 747,32 lei inclus TVA, plătit integral doar de agenţii economici, şcoli şi grădiniţe. Persoanele fizice plătesc doar 170 lei/Gcal, diferenţa fiind acoperită din bani bugetul local.

PULSUL ZILEI

Ce s-a făcut și ce urmează la Heleșteni? Bilanțul investițiilor din comună – VIDEO

Trotuare modernizate, locuri de joacă, dotări pentru administrația locală și investiții în energie verde. Sunt câteva dintre proiecte le aflate în derulare sau realizate în comuna Heleșteni. În același timp, administrația locală pregătește noi investiții, de la extinderea rețelelor...

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...
Paşcani
cer fragmentat
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
88%
2.6m/s
82%
J
14 °
vin
14 °
S
10 °
D
11 °
lun
10 °

Niciun articol afișat