Rapoartele si solutiile PNL pentru RAGCL si PSA, trei luni de intarzaiere. Raznic: Nu ne grăbim doar că vrei tu… Eu nu am promis soluţii, am zis că o să încercăm!

Vă aduceţi aminte şedinţa in care consilierii PNL au cerut înfiinţarea unor comisii de control a activităţii societăţilor aflate în subordine, pentru a fi găsite soluţii de redresare economică? Se întâmpla la sfârşitul lunii septembrie, anul trecut, într-o întâlnire convocată în regim de urgenţă, cu două luni înainte de alegerile generale. Atunci, consilierii din opoziţie şi-au împărţit atribuţiile de control şi au stabilit prin vot, ca o lună mai târziu – în şedinţa din luna octombrie să prezinte rapoartele.
Tot atunci consilierii PSD au refuzat să facă parte din aceste comisii motivând că un astfel de demers nu rezolva problemele. Acum nimeni nu se mai grabeste!

Singura comisie care s-a achitat de sarcini a fost cea de la societatea de salubritate. Consilierii Claudiu Bodoasca, Cătălin Conache şi Maria Timofte au prezentat un raport de control, contestat de conducerea societăţii. Documentul care cuprinde zeci de presupuse nereguli dar nici o soluţie concretă pentru rezolvarea problemelor de la salubritate a fost prezentat presei dar nu a ajuns încă în Consiliul Local.
De atunci au trecut câteva luni de zile iar consilierii liberali nu au mai prezentat rapoartele de control si nici soluţiile economice de de la regia locală de termoficare şi fostul operator de apă şi canalizare. Ele nu se afla pe ordinea de zi a şedinţei programată pe 31 ianuarie, deşi a fost anunţat ca vor fi in dezbatere. Consilierul Andrei Raznic a precizat pe o reţea de socializare că liberalii nu se grăbesc să finalizeze rapoartele iar întârzierea ar fi cauzată de campania electorală şi de inspectorii Curţii de Conturi aflaţi, şi ei, în control la RAGCL şi PSA. Nici soluţiile mult aşteptate nu sunt sigure deşi consilierii PNL au arătat în expunerea de motive că “este necesară constituirea unor comisii de analiză a activităţii regiilor şi societăţilor comerciale la care Consiliul Local Paşcani este unic acţionar pentru găsirea unor soluţii şi luare de măsuri necesare”.

“Raportul o să îl depunem când va fi gata. Nu ne grăbim doar că vrei tu să îl depunem repede. Eu nu am promis soluţii am zis că o să încercăm să vedem dacă putem găsi soluţii. Întârzierea a avut loc şi din cauza campaniei şi a controlului curţii de conturi. Ambele ne-au întârziat cu peste 2 luni…” a comentat Andrei Riznic.

În realitate Curtea de Conturi a început controlul în prima săptămână din luna decembrie, adică după o lună de zile de la expirarea termenului de prezentare a rapoartelor de consilierii PNL
În aceeaşi postare consilierul Andrei Raznic îl atacă murdar pe directorul regiei de termoficare care a dezvăluit reporterilor de la BIT TV ca acesta a venit să verifice actele RAGCL, dar când a văzut cât este de muncă a făcut o fotografie la teancul de hârtii şi a plecat. El crede că şeful RAGCL, nu consilierii locali, trebuie să găsească soluţii.

“Argatul tău din conducere (Nedelcu) ia peste 5000 lei ca să găsească soluţii. Nu ca să fie sifonul mbit” a adaugat pe Facebook , consilierul PNL.

Menţionăm că din comisia de control de la RAGCL fac parte consilierii Andrei Riznic, Marius Pintilie şi Mihaela Spiridon iar din comisia de la PSA Sorin Olariu, Ioan Danu şi Alexandru Dandu. Conform unor surse neoficiale cele două comisii aşteaptă concluziile inspectorilor de la Curtea de Conturi, în funcţie de acestea urmand să fie finalizate şi rapoartele de control. Mai mult, la regia de termoficare situaţia este şi mai complicată în urma plângerii depusă la DNA de consilierul PMP, Sorin Olaru prin care au fost reclamate o serie de abuzuri privind pierderile societăţii care urmau să fie acoperite din bugetul local, tot la propunerea consilierilor PNL.

Pr. HCL Constituire Comisii Analiza Activitate Regii Si Soc. Comerciale Ale CL by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...
Paşcani
cer senin
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
15 °
vin
13 °
S
12 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat