back to top
sâmbătă, ianuarie 3, 2026
2.2 C
Paşcani
Login

RAPORT: Cancerul – un flagel care se răspândeşte în toată lumea

Cancerul va continua să se răspândească la nivel mondial, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, cu aproape 22 de milioane de noi cazuri anuale, aşteptate până în 2030, faţă de 14 milioane în 2012, conform unui raport mondial publicat luni.

În pofida progreselor majore înregistrate în privinţa tratamentelor propuse, numărul deceselor va creşte, de asemenea, ajungând de la 8,2 milioane în 2012 la 13 milioane în 2030, în timp ce mai bine de jumătate din formele de cancer existente ar putea fi evitate dacă „informaţiile actuale ar fi corect puse în practică”.

„Ţările cu venituri scăzute şi medii vor fi, cu siguranţă, cele mai afectate, deoarece multe dintre acestea nu au dotările necesare pentru a face faţă acestei escaladări a numărului bolnavilor de cancer”, a precizat Margaret Chan, directoarea generală a Organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS) în introducerea raportului publicat de Centrul internaţional al cercetării cancerului (CIRC/ IARC), o agenţie de profil a OMS, cu sediul la Lyon.

Realizat cu ajutorul a 250 de experţi din 40 de ţări, raportul „World Cancer Report 2014” trece în revistă principalele date disponibile, cu o întindere de peste 600 de pagini.

În 2012, cancerul pulmonar se situa pe primul loc în privinţa numărului de cazuri diagnosticate (1,8 milioane de cazuri, adică 13 % din totalitatea formelor de cancer diagnosticate), înaintea cancerului la sân (1,7 milioane, adică 11,9 %) şi a cancerului de colon (1,4 milioane, adică 9,7 %).

Cancerul pulmonar este de departe cel mai letal, cu 1,6 milioane de decese în 2012 (19,4 % din totalitatea formelor de cancer), înaintea cancerului de ficat (800.000, adică 9,1 %) şi a cancerului de stomac (700.000, adică 8,8 %).

Continuare pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Parohul de la Sodomeni a încetat din viață

Doliu în suburbia Sodomeni - Pașcani.Preotul paroh al localitătii, Mihai Dascălu a încetat din viață. Era în vărstă de 60 de ani și cu probleme de sănătate. „Cu adâncă durere în suflet, vă aducem la cunoștință că astăzi, 1 ianuarie...

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate...

Ce se scumpește din 1 ianuarie. Lista accizelor și taxelor ce intră în vigoare

De la 1 ianuarie 2026, România aplică un nou val de majorări de accize pentru băuturile alcoolice, țigăti și carburanți, fiind a doua creștere într-un interval de șase luni, după ajustările intrate în vigoare în vara lui 2025, conform...

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

Niciun articol afișat