Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a primit raportul preliminar de evaluare pentru acreditarea instituției. Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al unității, doctorul Gheorghe Carp, în urma verificărilor, a fost obținut un punctaj de peste 90 de procente.
Spitalul a fost monitorizat timp de o săptămână la sfârșitul lunii aprilie de o comisie de evaluatori, formată din doi medici și încă două cadre. Specialiștii au vrut să vadă dacă sunt respectate circuitele interne, dacă pacienții sunt tratați corespunzător, cum funcționează secțiile, cum se intervine în anumite situații de criză și multe altele.
Reprezentanții instituției sanitare sunt optimiști în obținerea unui nivel de acreditare bun care va duce, implicit la atragerea mai multor fonduri pentru dotarea cu echipamente performante pentru a crește calitatea actului medical în spital. Raportul final ar urma să apară într-un interval de timp cuprins între 6 și 9 luni.
Menționăm că acreditarea unităților sanitare are termen de cinci ani, timp în care instituțiile acreditate sunt monitorizate permanent. După expirarea acestei perioade, se reîncepe procesul de acreditare.