Rasturnare de situatie in dosarul patronului de la fostul REMAR. Unde sunt milioanele de euro?

Audieri fierbinti in dosarul de frauda in care a fost trimis in judecata Gruia Stoica @ Desi se discuta despre un prejudiciu de circa 2 milioane euro, magistratii nu sunt inca lamuriti asupra modului in care a fost pagubit bugetul statului @ Judecatorii au cerut explicatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala @ Unul dintre directorii lui Stoica a fost audiat ieri de judecatori

Intorsatura neasteptata in dosarul de frauda fiscala al magnatului Gruia Stoica. Daca pana acum, judecarea dosarului mergea in linie, se audiau martori si se administrau unele probe, intreaga procedura a ajuns intr-un punct cheie, o situatie care ar putea pune sub semnul intrebarii toate acuzatiile DIICOT. Astfel, in conditiile in care Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) sustine ca in acest dosar prejudiciul se ridica la circa 2 milioane euro, magistratii au dorit sa afle in ce consta aceasta paguba adusa bugetului statului. Mai exact, magistratii vor sa afle din ce se compune prejudiciul, adica cat reprezinta TVA din suma totala, impozit pe profit, penalitati de intarziere etc. Desi magistratii au transmis catre ANAF o solicitare in acest sens la inceputul acestei luni, institutia nu a raspuns. Trebuie precizat ca decizia instantei a intervenit ca urmare a unor cereri facute de avocatii apararii. Astfel, au aratat ca firmele lui Gruia Stoica au platit corect taxele si impozitele in perioada in care se presupune ca au fost savarsite faptele penale. Mai mult decat atat, avocatii apararii au aratat ca anterior perioadei in care a demarat ancheta DIICOT, firmele lui Gruia Stoica au fost verificate de inspectorii ANAF care nu au constatat prejudicii de ordinul celor stabilite de DIICOT, reprezentantul DIICOT aratand ca tranzanctiile comerciale care potrivit avocatilor au fost supuse impozitarii au fost fictive. Magistratii Tribunalului au mai precizat ca sunt necesare precizari pentru a stabili obiectivele unei eventuale expertize financiar contabile. Unul dintre juristii ANAF a fost prezent la termenul de judecata si a spus ca institutia mai are nevoie de ceva timp pentru a transmite precizarile solicitate.

 

CONTINUARE PE 7 EST.RO

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer senin
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
75 %
2.7kmh
1 %
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
10 °

Niciun articol afișat