Razie a Poliţiei în zona Paşcani. Zeci de persoane conduse la sediu pentru cercetări

Politisti in stradaLa data de 07 februarie 2014, între orele 07:00 – 15:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani, au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, prevenirea faptelor ilicite de comerţ şi a evenimentelor rutiere, prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii sau a celor care se sustrag de la cercetări, cât şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, ocazie cu care au fost obţinute următoarele rezultate :
– Zone în care s-a acţionat = 7
– Forţe participante total = 47 din care :
• Ordine publică = 29
• Investigaţii criminale = 9
• Poliţie rutieră = 4
• investigarea fraudelor= 5
– Târguri săptămânale şi pieţe agroalimentare în care s-a acţionat = 4

– Unităţi comerciale controlate = 7
– Agenţi economici şi vânzători ambulanţi verificaţi = 28
– Autovehicule controlate total = 87
din care :
– Descinderi la persoanele urmărite sau cele bănuite de comiterea unor infracţiuni = 14
– Persoane legitimate = 63
– Persoane conduse la sediul Poliţiei pentru verificări şi luarea măsurilor legale = 29
– Infracţiuni constatate = 4 din care :
– Contravenţii aplicate total = 112 din care :
• Legea 61/1991 = 9
• Legea 12/1990 = 8
• Legea 171/2010 = 3
• HG 984/2005 = 3
• Legea 333/2003 = 4
• OUG 195/2002 = 81 (din care 27 pentru viteză neregulamentară)
• Alte acte normative = 4
– Valoarea sancţiunilor aplicate = 19.810 lei
– Permise de conducere reţinute = 2 (ambele pentru viteză neregulamentară)

1. A fost depistat şi condus la sediul poliţiei A. Nicuşor, de 24 ani, din comuna Moţca, bănuit de comiterea unei infracţiuni, stabilindu-se că în noaptea de 06/07.02.2014, ar fi sustras din curtea locuinţei lui M.  Mirela din comuna Moţca, 4 butelii cu gaz-metan, aflate într-un rastel metalic. Acesta este bănuit şi   de comiterea   unui furt de păsări.
Bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat prev. şi ped. de art. 228 şi229 Cod Penal.
2. Cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din comuna Hălăuceşti, s-a constatat că administratorul avea expuse la vânzare ţigarete de provenienţă  R. Ucraina şi nu înregistra în casa de marcat veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor. Au fost confiscate ţigaretele şi suma de 39 lei provenită din vânzări şi a fost aplicată sancţiunea cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii 12/1990.
5. S. Florin, de 42 ani, din Iaşi, a fost depistat conducând un   autoturism  cu viteza de 113 km/h, pe DN 28A, varianta Blăgeşti. A fost sancţionat conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 765 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere.

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
nori împrăștiați
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
71 %
1.2kmh
46 %
lun
13 °
mar
13 °
mie
16 °
J
16 °
vin
9 °

Niciun articol afișat